Primele Vespere din Advent cu studenţii universităţilor romane
04.12.2012, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a prezidat în Bazilica vaticană primele Vespere din prima duminică din Advent în prezenţa membrilor universităţilor romane şi pontificale, marcând începerea unui nou an liturgic în Biserica Apuseană. În predică, Sfântul Părinte remarca faptul că „întreg drumul anului bisericesc este îndreptat spre descoperirea şi retrăirea fidelităţii lui Dumnezeu – Isus Cristos, care a venit la noi în Betleem, ca un copil. Întreaga istorie a mântuirii este o călătorie a iubirii, milostivirii şi bunăvoinţei, de la creaţie la eliberarea poporului lui Israel din sclavia Egiptului, de la primirea legilor pe muntele Sinai la întoarcerea acasă din sclavia Babilonului.”
„Dumnezeu nu este închis undeva departe, în cer, ci dimpotrivă se apleacă asupra omenirii, un mister măreţ ce depăşeşte orice posibilă aşteptare”, a continuat Pontiful. „Face toate acestea din iubirea Sa fermă pentru oameni. […] ‘Dumnezeu este iubire.’ […] Dumnezeu, în Isus din Nazaret, ia asupra Sa întreaga umanitate, întreaga istorie a omenirii, fixând-o pe un nou curs decisiv pentru transformarea într-o nouă fiinţă umană, generată de Dumnezeu şi îndreptată spre El. […] Anul liturgic pe care îl începem cu aceste Vespere va descrie o cale prin care veţi retrăi misterul acestei fidelităţi a lui Dumnezeu, pe care sunteţi chemaţi să vă bazaţi viaţa, ca pe o stâncă solidă”, le-a mai spus Papa studenţilor. „Celebrând şi asumându-vă acest itinerar de credinţă cu Biserica veţi experimenta faptul că Isus Cristos este singurul Domn al cosmosului şi al istoriei, fără de care orice construcţie umană nu ar fi nimic. Liturgia, trăită în adevăratul ei spirit, este mereu şcoală fundamentală pentru viaţa în credinţa creştină, o credinţă teologică ce implică întreaga fiinţă – trup, inimă şi suflet – pentru a vă permite să deveniţi pietre vii în construcţia Bisericii şi colaboratori în noua evanghelizare.”
Sfântul Părinte a continuat: „Trăim într-un context în care găsim adesea indiferenţă faţă de Dumnezeu. Dar eu cred că, în adâncul acestor oameni […] ale căror vieţi sunt îndepărtate de Dumnezeu, există o nostalgie pentru infinit, pentru transcendent. Este sarcina voastră, pe holurile universitare, să daţi mărturie despre Dumnezeu care este aproape de noi, care se manifestă şi în căutarea adevărului, care este sufletul oricărei preocupări intelectuale. […] Credinţa este uşa pe care Dumnezeu o deschide în vieţile noastre pentru a ne conduce la întâlnirea cu Cristos, în care ziua prezentă a omenirii o întâlneşte pe cea a lui Dumnezeu. Credinţa creştină nu este adeziunea la un zeu generic sau nedefinit, ci la Dumnezeu cel viu care în Isus Cristos, Cuvântul întrupat, a intrat în istoria umană şi s-a revelat ca Răscumpărătorul omului. A crede înseamnă a ne încredinţa viaţa Lui, pentru că doar El îi poate da plinătate în timp şi să o deschidă spre speranţă dincolo de timp.” Şi a precizat: „În acest An al Credinţei doresc să invit comunitatea academică din Roma să reflecteze asupra credinţei. Dialogul continuu dintre universităţile de stat sau private şi cele pontificale ne permit să sperăm într-o prezenţă tot mai semnificativă a Bisericii în viaţa culturală nu doar a Romei ci şi a Italiei şi în contexte internaţionale.”
Papa şi-a încheiat predica spunând că următoarea Zi Mondială a Tineretului, de la Rio de Janeiro, va oferi „o importantă ocazie pentru a vă da propria mărturie şi pentru a vă angaja pentru înnoirea morală şi spirituală a lumii”. La sfârşitul celebrării, o delegaţie de la Universitatea „Roma 3” a înmânat o icoană a Fecioarei Maria „Sedes Sapientiae” („Scaunul Înţelepciunii”) unei delegaţii universitare din Brazilia, ţara gazdă a următoarei ZMT.
