Sfinţire de noi clopote pentru biserica din Bijghir
28.12.2012, Iaşi (Catholica) - Comunitatea catolică din Bijghir, judeţul Bacău, împreună cu părintele paroh Vasile Rediu, a avut bucuria ca a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2012, să îl primească pe Episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, pentru a prezida Sfânta Liturghie în cadrul căreia a sfinţit trei clopote noi pentru biserica parohială. Enoriaşii comunităţii ce formează comunitatea locală sunt în număr aproximativ de 2.000 de suflete şi prin oferta şi donaţiile lor şi a multor binefăcători – Episcopia, Consiliul local Buhoci ş.a. – au procurat de la Innsbruck (Austria) trei clopote noi, informează Ercis.ro.
„O localitate fără clopote înseamnă o zonă lipsită de viaţă”, le-a spus credincioşilor pr. Vasile Rediu. „Clopotele sunt obiecte sacre prin consacrarea lor cu un rit special de către Episcopul diecezan. Originea folosirii la cultul divin şi caritativ provine din primele veacuri ale creştinismului, odată cu apariţia bisericilor pe pământ. Clopotele sunt considerate de către mulţi ca vocea autentică a lui Dumnezeu ce răsună favorizând sentimente religioase, fascinând din copilărie, tinereţe până la bătrâneţe, viaţa şi sufletul omului. Clopotele adună pe creştini la biserică pentru celebrarea Sfintei Liturghii, primirea Sacramentelor şi la rugăciune, spre a-l preamări pe Tatăl ceresc cu o viaţă spirituală eficientă.”
„Ca paroh al enoriaşilor catolici”, a mai spus pr. Rediu, „mulţumesc Episcopului Petru Gherghel pentru prezenţa şi rugăciunile Sfintei Liturghii la evenimentul de sfinţire al clopotelor noi, preoţilor din sfântul altar, credincioşilor parohiei, binefăcătorilor cunoscuţi şi necunoscuţi pentru generozitatea inimii, corului, oaspeţilor veniţi la sărbătoare, iar această zi să umple de fericire spirituală fiinţa şi sufletul fiecăruia.”



