Biserica este în continuă schimbare, a afirmat Cardinalul Dolan
05.03.2013, Roma (Catholica) - Celebrând Sfânta Liturghie în Bazilica San Pietro pentru jurnaliştii americani, în ziua de duminică, 3 mai 2013, la ora 10.30 a.m., Cardinalul Timothy M. Dolan a afirmat că Biserica Catolică trece prin numeroase schimbări. El a spus că mulţi jurnalişti l-au întrebat dacă crede că noul Pontif va face schimbări în Biserică. „Isus ne cheamă în primul rând nu să schimbăm structuri, ci să îl lăsăm pe Dumnezeu să ne schimbe în lăuntrul nostru”, a spus el în capela maghiară din catacombele Bazilicii. Cardinalul în vârstă de 63 de ani a spus că el însuşi are nevoie de schimbări de „convertire, pocăinţă şi reînnoire spirituală”, pentru a reflecta mai bine „inima Evangheliei”.
„Ceea ce facem chiar acum este ceea ce face Biserica să fie vie, şi este mai important decât alegerea unui Papă”, a spus Cardinalul Dolan în cadrul predicii sale. „Este mult mai important pentru vieţile sutelor de milioane de catolici care au mers în această dimineaţă la Liturghia duminicală”. Cardinalul Dolan a spus că Liturghia îi ajută pe catolici să înţeleagă „însăşi natura papalităţii”. „Sf. Paul spune: ‘V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu’. Aceasta este însăşi natura papalităţii, a transmite cu fidelitate ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Isus, ceea ce Isus le-a spus apostolilor Săi şi ceea ce apostolii Săi ne-au transmis prin tradiţie”.
Întorcându-se la lectura evanghelică a zilei, Cardinalul a explicat că oamenii din acele timpuri încercau să înţeleagă care este mesajul lui Dumnezeu către ei atunci când se întâmplă o tragedie. „Ei încercau să înţeleagă, aşa cum şi noi încercăm să înţelegem tragediile, boala şi suferinţa din vieţile noastre”. Isus, a spus el, „ne aduce înapoi la ceea ce este esenţial” subliniind nevoia de pocăinţă, pe care trebuie să o audă toţi. „Nu încercaţi să înţelegeţi întotdeauna voinţa lui Dumnezeu, ci să înţelegeţi ce vă cere Dumnezeu să faceţi în lăuntrul vostru”, a sfătuit el. „Este o chemare la a vă reînnoi viaţa, la pocăinţa inimii şi la convertirea sufletului”.
