Reculegere pentru tineri la Constanţa
24.03.2013, Constanţa (Catholica) - Peste 50 de tineri din parohiile din Constanţa – Sf. Anton şi Padre Pio -, Mangalia, Oituz, Năvodari şi Oratoriul salezian „Don Bosco” au participat sâmbătă, 23 martie 2013, la o zi de reculegere organizată de părinţii salezieni de la Oratoriul „Don Bosco” din Constanţa, în colaborare cu pr. Florin Bordeuş, pr. Cristian Antici, Sr. Jose şi Sr. Francesca, se arată în ştirea de pe ARCB.ro. De-a lungul zilei de reculegere, desfăşurată între orele 9.30-16, tinerii au descoperit pas cu pas că motivul fericirii lor nu poate fi decât iubirea lui Dumnezeu care, din iubire faţă de om, l-a trimis pe Unicul Său Fiu în lume pentru ca fiecare om, fiecare persoană să simtă prezenţa şi iubirea Sa.
Dimineaţă, animatorii de la Oratoriul salezian i-au întâmpinat pe participanţi cu un joc de cunoaştere, condus de studentul salezian Bogdan. Apoi a urmat o meditaţie pe tema întâlnirii: „Motivul fericirii – Dumnezeu este iubire”, ţinută de pr. Cornel Gabor SDB. A urmat o reflecţie personală şi întâlnirea pe grupuri de discuţii. Înainte şi după prânz a fost organizat câte un joc prin care tinerii au reuşit să se împrietenească şi să împărtăşească bucuria de a fi împreună. A urmat apoi Calea Sfintei Cruci şi posibilitatea împăcării cu Dumnezeu în Sacramentul Spovezii. La final tinerii au creat o pagină pe Facebook care să îi reunească şi în spaţiul virtual: Tineri decanat Dobrogea.
