Superiorul Fraţilor Şcolilor Creştine în vizită în România
16.04.2013, Iaşi (Catholica) - Aflat împreună cu alţi doi fraţi în vizită canonică la mănăstirile din Pildeşti şi Iaşi, fratele Álvaro Rodríguez Echeverría, superiorul Congregaţiei Fraţii Şcolilor Creştine, s-a întâlnit în ziua de 15 aprilie 2013 cu PS Petru Gherghel, în sediul Episcopiei de Iaşi. La plecare a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări, în cadrul unui interviu realizat de pr. Cornel Cadar şi tradus de Ovidiu Bişog, publicat pe Ercis.ro.
– Bine aţi venit la Iaşi! Mai întâi, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dvs.
– Sunt fratele Álvaro Rodríguez Echeverría. M-am născut în Costa Rica, dar am lucrat mai mult într-o altă ţară din America Centrală: Guatemala. Din anul 2000 sunt superiorul general al Fraţilor Şcolilor Creştine. Avem în România două şcoli, două opere, pentru tinerii în dificultate, la Iaşi, şi un institut pentru educaţia medie, la Pildeşti.
– Pentru cine nu a auzit sau cunoaşte mai puţin: cine sunt Fraţii Şcolilor Creştine?
– Suntem o congregaţie catolică care a luat fiinţă în Franţa, în anul 1680, fondată de Sfântul Ioan Baptist de la Salle, care era canonic al catedralei din Reims, şi care a început o lucrare pentru a-i ajuta pe copiii şi tinerii care nu aveau posibilitatea de a beneficia de educaţie. În acea vreme, numai cei care aparţineau claselor sociale mai înalte aveau această şansă. Fondatorul nostru a descoperit în această realitate a tinerilor abandonaţi o chemare a lui Dumnezeu. A fost luminat de un cuvânt al Sfântului Paul către Timotei: „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi”; a văzut astfel un număr de adolescenţi, tineri, copii care nu aveau posibilitatea de a avea mântuirea şi de aceea a luat fiinţă congregaţia. El ne spune că trebuie să fim „instrumente ale lui Dumnezeu pentru mântuirea copiilor şi a tinerilor”, în special a celor mai săraci. Educaţia este carisma noastră specifică.
– Care este situaţia generală a Fraţilor Şcolilor Creştine în lume? În calitate de superior general, cu siguranţă aveţi o situaţie de ansamblu.
– Suntem 4.500 de fraţi, dar avem ajutorul a 80.000 de laici în şcolile noastre. Suntem prezenţi în 80 de ţări din lume şi în acest moment avem în unele ţări un număr redus de vocaţii, mai ales în Europa, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, dar avem un număr semnificativ de noi vocaţii în America Latină, în Africa, în Asia, mai ales în Birmania şi Filipine. Acum trăim un moment special al vieţii noastre educative – noi suntem născuţi pentru a lucra în şcoli, de la ciclul primar, cu cei mai mici, până la cei mai mari, chiar şi în universităţi. În acest moment vorbim despre a împărtăşi carisma lasalliană cu laicii, laici care au acelaşi spirit. Datorită lor putem continua misiunea, chiar şi în ţările în care numărul fraţilor s-a diminuat.
– În care ţări sunt cei mai numeroşi fraţii şi ce puteţi spune despre vocaţii?
– Ţara în care sunt cei mai numeroşi fraţi în acest moment este Spania, unde sunt 900 fraţi, apoi în SUA sunt 600 de fraţi şi în Franţa sunt 450. Însă locul unde avem dezvoltarea cea mai mare, cu mai mulţi fraţi tineri, este America Latină. Numărul fraţilor este în scădere, dar numărul laicilor implicaţi în misiunea noastră creşte. Vocaţii sunt mai ales în America Latină, în Africa şi în Asia. Mai puţine în Europa, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada.
– Cum aţi ales să deveniţi frate al Şcolilor Creştine? Povestiţi, vă rog, un crâmpei din istoria chemării dvs.
– Fraţii au fondat o şcoală foarte aproape de casa părinţilor mei. Am mers pentru a termina ultimii doi ani ai ciclului elementar la ei. În ultimul an am avut ca profesor un frate spaniol, care era foarte apropiat de noi, prietenos; o persoană faţă de care păstrez o afecţiune deosebită. Aceasta a fost prima inspiraţie, să fiu ca el, ca acest frate. Am cerut părinţilor permisiunea, aveam 11 ani, şi am intrat într-o casă specială numită „aspirandat”, pentru formare, în primul an din ciclul secundar, în Costa Rica, apoi am fost transferat în Honduras, pe când aveam 15 ani. Am fost departe de ţara mea. De altfel nu am lucrat niciodată în ţara mea. Am lucrat mai ales în Guatemala, 25 de ani, un moment dificil cu o situaţie politică complicată: ne-au ucis un frate şi peste 30 de elevi care erau profesori în satele din zonă; aveam o şcoală pentru formarea învăţătorilor din zona rurală. Au fost ani foarte dificili, dar am descoperit mai bine vocaţia de frate, nu doar ca o imitare a unui frate pe care îl apreciam mult, ci mai ales ca un răspuns la o chemare a lui Dumnezeu pentru a mă consacra Lui în întregime, trăind în comunitate cu alţi fraţi în slujirea tinerilor, mai ales a acelora care trec prin dificultăţi.
– Aşadar, aţi lucrat în Guatemala…
– Da, în Guatemala. Am fost apoi doi ani în Honduras, patru ani în Mexic, apoi m-am întors în Guatemala, unde am fost provincial. Provincia noastră este alcătuită din toată America Centrală, din cinci ţări. Avem fraţi şi şcoli în Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica şi Panama. În anul 1993 am mers la Roma, pentru un capitul general, şi am fost ales vicar general, a doua persoană ca responsabilitate în animarea institutului nostru, iar în anul 2000 am fost ales superior general şi reales în anul 2007. Mandatul este de şapte ani.
– Slujiţi ca frate de mai mulţi ani. Care sunt cele mai mare bucurii pe care le aveţi ca persoană consacrată?
– Sunt frate de mai bine de 50 de ani! Mi-am început noviciatul în Italia. Am făcut primele voturi în 1961. Am două mari bucurii. Una poate apărea oarecum contradictorie, pentru că a fost în acei ani în Guatemala când a fost persecuţia împotriva Bisericii. Au fost ucise multe persoane, dar aveam o anumită unitate în Biserică, o unitate extraordinară, toţi trăiam uniţi, ne sprijineam. Au fost ucise peste 20 de persoane consacrate; la înmormântări toţi eram prezenţi. A fost o experienţă de a împărtăşi situaţia celor săraci din ţară şi, în acelaşi timp, o mare unitate în Biserică. În al doilea rând, în viaţa mea de superior general, am o mare bucurie să văd cum şcolile lasalliene din toată lumea sunt un loc de fraternitate. Avem şcoli în care sunt elevi de diferite religii şi din culturi diferite, dar toţi trăiesc cu adevărat ca fraţi şi surori între ei, există un spirit de fraternitate foarte frumos. Gândesc şi spun de multe ori că nu doar cei care avem numele de fraţi, membri ai congregaţiei, cei 4.500, ci toţi, lasallienii şi lasallienele, trebuie să fie fraţi şi surori, să aibă această inimă fără frontiere, deschisă faţă de toţi.
– Sunteţi pentru prima dată în România? Cum vedeţi misiunea fraţilor din România?
– Este a doua oară când mă aflu în România. Prima dată am fost la inaugurarea casei de la Iaşi. Există o dorinţă de a avea mai mulţi fraţi din România, avem nevoie de mai mulţi fraţi din această ţară, dar avem şi fraţi care au venit din Spania, din Malta, care fac o muncă foarte frumoasă, la Iaşi şi la Pildeşti, iar pentru mine această prezenţă în România este prioritară, foarte frumoasă. Doresc să poată continua în viitor chiar şi cu laicii din ţară, colaborând împreună, fraţi şi laici, în această misiune frumoasă în favoarea laicilor.
– De puţin timp avem un nou Sfânt Părinte, Papa Francisc. Ce v-a impresionat mai mult la Suveranul Pontif?
– Mai întâi de toate, este din acelaşi continent cu mine. El este argentinian, eu sunt din Costa Rica: m-am simţit foarte fericit pentru că e primul Papă din istorie care vine din America Latină. În al doilea rând, sunt mulţumit pentru că este un călugăr, este iezuit, eu sunt frate al Şcolilor Creştine, suntem călugări, iar pentru călugări cred că acest fapt poate reprezenta o nouă forţă pentru a putea continua în slujirea Evangheliei. În al treilea rând, mi-a plăcut mult să văd în primele zile ale pontificatului său gesturi de umilinţă, de a spune că vrea o Biserică mai ales pentru cei săraci, că nu trebuie să ne temem de blândeţe; a spus lucruri foarte frumoase şi pentru mine există o mare speranţă pentru o reînnoire a Bisericii în zilele noastre.
– Suntem în Anul Credinţei. Ce consideraţi că se poate face pentru a întări credinţa?
– Pentru noi, fraţii, credinţa este foarte importantă. De la fondatorul nostru am primit ca spirit al nostru specific credinţa. Şi avem steaua, steaua credinţei. Pentru noi credinţa este virtutea caracteristică misiunii noastre. Cred că această credinţă înseamnă mai ales a fi sacramente vizibile ale iubirii invizibile pentru cei tineri, ca tinerii şi copiii să poată experimenta, să poată simţi că Dumnezeu îi iubeşte, că Dumnezeu este aproape de ei. De aceea, în şcolile noastre – este o tradiţie datând de pe vremea fondatorului, acum 300 de ani -, în fiecare zi, chiar şi în ţările budiste, musulmane sau în alte ţări amintim că suntem în sfânta prezenţă a lui Dumnezeu. Este o frumoasă tradiţie această amintire că suntem întotdeauna în mâinile unui Dumnezeu care ne iubeşte, ne iartă şi este întotdeauna alături de noi.
Imagini
