Icoana „Sedes Sapientiae” a ajuns la Iaşi
28.04.2008, Iaşi (Catholica) - Icoana a fost adusă la Iaşi de la Universitatea „Sapientiae” din Miercurea Ciuc vineri, 25 aprilie 2008, de către doi studenţi, împreună cu pr. Iosif Iacob, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro. A fost primită la ora 21.30 în Catedrala romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi de PS Petru Gherghel, împreună cu ceilalţi preoţi prezenţi. Icoana va sta în Iaşi câteva zile, iar pe 4 mai va fi prezentă la Bacău cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.
În pelerinajul ei din ţară mai este aşteptată în oraşele: Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Alba-Iulia, Timişoara. La Iaşi va mai ajunge la sfârşitul lunii octombrie anul acesta, cu ocazia deschiderii Anului Universitar 2008-2009. În septembrie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea i-a încredinţat artistului iezuit sloven Marko Ivan Rupnik realizarea unei icoane-mozaic Sedes Sapientiae. Este darul pe care l-a făcut Sfântul Părinte la sfârşitul Anului Jubiliar Universităţilor catolice, icoană care a şi devenit protectoarea şi simbolul acestor instituţii de învăţământ superior. Ea a fost purtată în pelerinaj prin multe ţări ale lumii, fiind găzduită de către centre universitare de renume.
În decembrie 2007, cu ocazia tradiţionalei întâlniri de Advent a studenţilor cu Papa Benedict al XVI-lea, delegaţia română a primit din partea celei albaneze icoana Sedes Sapientiae, care va rămâne timp de un an şi va peregrina prin centrele universitare din ţara noastră. Începând cu anul 2000 icoana a fost în Grecia şi Federaţia Rusă (2001), Spania şi Ucraina (2002), Peru, Cile, Ecuador şi Slovacia (2003), Italia, Irlanda şi Marea Britanie (2004), Polonia şi Bulgaria (2005), Albania (2006), România (2007).
