Cardinalul Rylko şi Mons. Oder despre canonizarea Papei Ioan Paul al II-lea
06.07.2013, Vatican (Catholica) - Fericitul Ioan Paul al II-lea va fi curând sfânt. În puţine clipe, anunţul a făcut înconjurul lumii, trezind bucuria a milioane de credincioşi şi nu numai. Postulatorului cauzei de canonizare a Papei Wojtyla a vorbit pentru Radio Vatican despre recunoştinţa sa faţă de Dumnezeu, pentru că viaţa fiecărui sfânt este o manifestare a slavei Sale, iar Domnul a cântat într-adevăr un cântec foarte frumos despre slava Sa în viaţa Papei Ioan Paul al II-lea. Relativ la miracol, cazul luat în considerare s-a petrecut în Costa Rica şi priveşte vindecarea unei femei de anevrism cerebral. În cei opt ani de la moartea sa, însă, numeroase persoane au semnalat harurile personale dobândite prin mijlocirea acestui Pontif, deşi nu toate semnalările pot fi considerate ca miracole propriu-zise.
Canonizarea Papei Ioan Paul al II-lea este un eveniment extraordinar pentru toată Biserica, dar sunt în sărbătoare în mod deosebit tinerii, de ieri şi de azi, care au luat parte la Zilele Mondiale ale Tineretului concepute de el şi care se pregătesc să participe la ZMT din Rio de Janeiro. Potrivit Cardinalului Stanyslaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici, care l-a cunoscut pe noul Sfânt în urmă cu 50 de ani, când în 1963 a intrat în Seminarul diecezan din Cracovia, şi a colaborat îndelung cu el, „ştirea trezeşte o mare bucurie. Este un dar pentru Biserica timpurilor noastre. Unii spun că Ioan Paul al II-lea este un Papă care nu moare. Este un Papă care trăieşte; a rămas viu în inima celor care zilnic se roagă în Bazilica San Pietro la altarul care îi păstrează relicvele. Papa Ioan Paul al II-lea este cu adevărat un ‘gigant al credinţei’. Cuvintele sale ‘Nu vă fie frică, deschideţi larg porţile lui Cristos’ au plăsmuit viaţa a generaţii de creştini.”
