Prezentarea enciclicii Lumen fidei: Mons. Gerhard Ludwig Müller
06.07.2013, Vatican (Catholica) - Vineri, 5 iulie, în aula Papa Ioan Paul al II-lea a sălii de presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă pentru prezentarea enciclicei Papei Francisc „Lumen fidei”. Au intervenit: Cardinalul Marc Ouellet, prefect al Congregaţiei pentru Episcopi; Mons. Gerhard Ludwig Müller, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; Mons. Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.
În intervenţia sa, Arhiepiscopul Müller aminteşte că este vorba de un text „scris, ca să spunem aşa, cu mâna a doi Pontifi. Cine o citeşte poate observa imediat – dincolo de diferenţele de stil, de sensibilitate şi de accente – continuitatea substanţială a mesajului Papei Francisc cu magisteriul Papei Benedict al XVI-lea.” Prefectul CDC a vorbit mai pe larg despre primele două părţi ale enciclicii, din partea a treia amintind un citat din Sf. Leon cel Mare: „Dacă credinţa nu este una, nu este credinţă”. A comentat: „De fapt, trăim într-o lume care în pofida tuturor conexiunilor şi globalizărilor sale este fragmentată şi secţionată în multe ‘lumi’ care, deşi sunt în comunicare, sunt adesea şi cu plăcere de sine stătătoare şi în conflict între ele. De aceea unitatea credinţei este binele preţios pe care Sfântul Părinte şi confraţii săi Episcopii sunt chemaţi să o mărturisească, să o alimenteze şi să o garanteze.”
Şi a explicat: „Este vorba despre o unitate (nu monolitică), bogată şi vie de pluriformitate – însuşi Dumnezeu este unul şi întreit – şi care este în acelaşi timp origine şi misiune a Bisericii, care pentru acest motiv este definită de Conciliul Vatican II ‘semn şi instrument’ (LG 1) al unităţii care vine de la Dumnezeu şi este destinată să cuprindă întregul neam omenesc. Este o unitate care pe bună dreptate este definită ‘catolică’, pentru că este întemeiată pe adevăr, pe care intenţionează să îl slujească şi să îl valorizeze. De fapt, ea are ‘puterea sa de a asimila în sine tot ceea ce găseşte, în diferitele locuri în care se face prezentă, în diferitele culturi pe care le întâlneşte, purificând totul şi ducând totul la cea mai bună exprimare a sa’ (nr. 48). Această unitate, pentru că este întemeiată pe adevăr, nu ne sărăceşte de nimic, ci ne îmbogăţeşte cu darurile care vin de la generozitatea inimii lui Dumnezeu şi a fiecăruia.”
La final, Mons. Müller a spus despre noua enciclică: „(ea) vrea să reafirme în mod nou că credinţa în Isus Cristos este un bine pentru om şi ‘este un bine pentru toţi, este un bine comun’. […] Această Scrisoare enciclică poate fi considerată foarte bine un ‘document’: ea nu ne oferă numai cuvinte, ci ne documentează pozitivitatea privirii – şi aceasta este lumina credinţei – unei vieţi care se lasă atrasă şi implicată total de Dumnezeu. De altfel, aceasta este mărturia pentru care suntem recunoscători atât Papei Francisc cât şi Papei Benedict al XVI-lea, două autentice lumini de credinţă şi de speranţă pentru omul contemporan.”
