Papa Francisc: Lecţia dată de Iona şi de Marta
08.10.2013, Vatican (Catholica) - O inimă care ştie să se roage şi să ierte este semnul distinctiv pentru un creştin, a explicat Papa Francisc azi-dimineaţă, la predica de la Liturghia celebrată în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Predica Pontifului, informează Radio Vatican, s-a inspirat din Evanghelia care ne-o prezintă pe Marta pentru a ne aminti că „rugăciunea face minuni”, cu condiţia să nu fie rezultatul unui act mecanic.
Marta şi profetul Iona. Aceste figuri ale Noului şi Vechiului Testament, prezentate de Liturghia zilei, aveau în comun aceiaşi incapacitate: nu ştiau să se roage. Papa Francisc şi-a dezvoltat predica plecând de la acest aspect şi de la faimoasa scenă din Evanghelie în care Marta îi spune lui Isus, pe un ton aproape de reproş, că Maria – sora ei – ar trebui să o ajute în loc să stea jos şi să îl asculte. Însă Isus îi răspunde că „Maria a ales partea cea mai bună”, iar această parte este „cea a rugăciunii, a contemplării lui Isus”, a explicat Papa Francisc. Tot rugăciunea este cea care duce la împlinirea unei minuni şi în anticul oraş Ninive, în care profetul Iona vesteşte – din partea lui Dumnezeu – iminenta sa distrugere. În schimb oraşul se salvează căci locuitorii din Ninive, crezând în profeţie, se convertesc de la primul până la ultimul, invocând cu toată forţa iertarea divină. Şi în această istorie de salvare Papa evidenţiază comportamentul greşit a lui Iona, mult mai dispus la o justiţie lipsită de îndurare, asemenea Martei, dedicată unei slujiri care exclude interioritatea.
„În ochii surorii era pierdere de timp şi părea chiar o fantezie uitarea la Domnul, asemenea unei copile pline de uimire. Dar cine doreşte această atitudine este Domnul, care spune că Maria a ales partea cea mai bună, căci îl asculta pe Domnul şi se ruga cu inima. Prin aceasta, Dumnezeu vrea să ne spună că prima îndatorire în viaţă este rugăciunea, dar nu o rugăciune făcută din cuvinte spuse precum papagalii, ci rugăciuni rostite cu inima, privind la Domnul, ascultându-l pe Domnul, cerând de la Domnul. Noi ştim că rugăciunea este făcătoare de minuni.” Aşadar rugăciunea care este doar o formulă exterioară, fără o inimă, sau pesimismul şi dorinţa unei justiţii fără iertare, sunt tentaţii faţă de care un creştin trebuie să fugă întotdeauna, astfel încât să poate ajunge să aleagă partea cea bună. „Marta făcea însă una şi alta, dar nu se ruga. Unii sunt precum încăpăţânatul de Iona, sunt justiţiari. Iona mergea, profetiza, însă în inima lui spunea: ‘Îşi merită soarta, şi-o merită. Şi-au căutat singuri nenorocirea.’ Iona profetiza dar nu se ruga. Nu îi cerea Domnului iertare pentru ei, ci doar îi lovea, aşa cum fac justiţiarii, cei care se cred drepţi. Şi până la urmă – continuă Cartea Profetului Iona – se descoperă că era un egoist, căci atunci când Domnul salvează – prin rugăciune – poporul din Ninive, Iona se supără pe Dumnezeu, reproşându-i: ‘Tu eşti mereu aşa. Tu ierţi întotdeauna!'”
Pontiful a încheiat spunând: „Şi noi, când nu ne rugăm, nu facem decât să îi închidem uşa Domnului. La aceasta duce lipsa rugăciunii, la închiderea uşii lui Dumnezeu încât să El să nu poată face nimic. În schimb rugăciunea, în faţa unei probleme, a unei situaţii dificile, a unei calamităţi, înseamnă să se deschidă uşa, pentru ca Dumnezeu să intre, pentru ca El să pună din nou lucrurile în ordine. Aceasta înseamnă rugăciunea: deschiderea uşii lui Dumnezeu, pentru ca El să poată face ceva. Însă, dacă îi închidem uşa nu poate face nimic. Să ne gândim la Maria, din Evanghelie, care a ales partea cea bună şi ne indică calea de urmat pentru a-i deschide uşa Domnului.”
