Papa Francisc a primit-o în Vatican pe lidera opoziţiei birmaneze
29.10.2013, Vatican (Catholica) - În ziua de luni, 28 octombrie 2013, Papa Francisc a primit-o în Vatican pe laureata birmaneză a Premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi, oferindu-i sprijinul său în angajamentul ei pentru democraţie. Lidera opoziţiei din Birmania, care a fost prizonier politic în ţara ei, se află în prezent într-o vizită în Europa, şi duminică, 27 octombrie, a fost făcută cetăţeană de onoare a Romei. După întâlnirea privată dintre Aung San Suu Kyi şi Papa Francisc, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, pr. Federico Lombardi, i-a informat pe jurnalişti descriind ceea ce el a numit “un puternic sentiment de armonie şi acord” între Papa şi această “figură simbolică a lumii asiatice”. Temele abordate în cadrul întâlnirii cordiale au inclus cultura întâlnirii şi dialogul interreligios.
În cadrul întâlnirii, care a avut loc în biblioteca papală, Papa Francisc şi-a exprimat aprecierea pentru angajamentul lui Aung San Suu Kyi pentru democraţia din ţara ei, şi a asigurat-o de sprijinul Bisericii în această cauză, specificând că Biserica nu exprimă nici un fel de discriminare, ea fiind în slujba tuturor cu acţiunile ei caritabile. Pr. Lombardi a mai amintit atenţia Papei faţă de continentul asiatic şi dorinţa lui de a-l vizita. Suu Kyi a devenit un simbol internaţional al rezistenţei paşnice în faţa opresiunii. Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimelor două decenii într-o anumită formă de detenţie, din cauza eforturilor ei de a aduce democraţia în Birmania aflată sub conducere militară. A fost realeasă în Parlament în 2012. Suu Kyi a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1991, şi anterior a primit Premiul Rafto şi Premiul Sakharov pentru Libertatea de gândire, în 1990.
