Arhiepiscopul de Delhi arestat în timpul unui protest paşnic
12.12.2013, (Catholica) - Arhiepiscopul de Delhi şi alţi lideri creştini au fost arestaţi de poliţia din capitala Indiei, pe 11 decembrie, în ceea ce Cardinalul Arhiepiscop de Mumbai a descris ca o represiune „ruşinoasă şi deplorabilă”. Arhiepiscopul Anil Couto a fost arestat alături de ceilalţi lideri de culte în timp ce luau parte la un marş paşnic, pentru drepturile populaţiei dalit. Se cerea abrogarea decretului prezidenţial din 1950, care a legalizat discriminarea şi negat drepturi egale pentru creştinii şi musulmanii de origine dalită. Discriminarea a fost extinsă, incluzând populaţia sikh, din 1956, respectiv pe budişti, din 1982.
Protestatarii au ajuns în zona Jantar Mantar şi se îndreptau spre parlamentul indian. Poliţia a intervenit, bătându-i violent pe unii protestatari, arestându-i pe alţii. Cel puţin 10 călugăriţe şi doi lideri laici au fost răniţi. Conform poliţiei, protestatarii au fost sfidători pentru că nu au respectat ordinul de a nu merge spre parlament. Cardinal Oswald Gracias, preşedintele Conferinţei Episcopale Indiene şi Arhiepiscop de Mumbai, a condamnat folosirea tunurilor cu apă şi a altor mijloace violente pentru oprirea protestului paşnic. De asemenea a cerut premierului Manmohan Singh să pună imediat capăt celor şase decenii de discriminare împotriva creştinilor dalit, solicitând şi investigarea violenţelor poliţieneşti.
Arhiepiscopul catolic Anil Couto a fost arestat, pentru câteva ore, alături de liderii protestanţi Alwan Masih, Roger Gaikwad şi Vijayesh Lal. Minorităţile religioase din India consideră decretul „total neconstituţional”, dar guvernele succesive „s-au dovedit surde”, susţine Arhiepiscopul Couto. Protestele trecute au fost paşnice, dar ieri, surprinzător, poliţia a răspuns „brutal”. Consiliul Global al Creştinilor Indieni s-a declarat „şocat şi consternat”. Se aminteşte că în 1997, tot pentru un marş în apărarea populaţiei dalit, au fost arestaţi de asemenea câţiva Episcopi.
