Papa Francis despre naşterea lui Isus, la ultima audienţă generală din 2013
20.12.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc şi-a dedicat ultima audienţă generală din 2013 naşterii lui Isus, „sărbătoare a încrederii şi a speranţei, care depăşeşte incertitudinea şi pesimismul”. „Şi motivul speranţei noastre este acesta: Dumnezeu este cu noi şi Dumnezeu se încrede încă în noi! Gândiţi-vă bine la aceasta: Dumnezeu este cu noi şi Dumnezeu se încrede încă în noi. […] El vine să locuiască împreună cu oamenii, alege pământul ca locuinţă a Sa pentru a sta împreună cu omul şi pentru a putea fi găsit acolo unde omul îşi petrece zilele sale în bucurie sau în durere. De aceea, pământul nu mai este numai o ‘vale de lacrimi’, ci este locul în care însuşi Dumnezeu şi-a aşezat cortul Său, este locul întâlnirii lui Dumnezeu cu omul, al solidarităţii lui Dumnezeu cu oamenii.”
Pontiful a explicat că există ceva „şi mai surprinzător” în împărtăşirea de către Dumnezeu a condiţiei noastre umane. „Prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul omenirii nu s-a realizat într-o lume ideală, idilică, ci în această lume reală, marcată de atâtea lucruri bune şi rele, marcată de diviziuni, răutăţi, sărăcie, prepotenţe şi războaie. El a ales să locuiască istoria noastră aşa cum este, cu toată greutatea limitelor sale şi dramelor sale. […] El este Dumnezeu-cu-noi. […] Isus este Dumnezeu-cu-noi din totdeauna şi pentru totdeauna cu noi în suferinţele şi în durerile istoriei. Naşterea lui Isus este manifestarea că Dumnezeu s-a pus o dată pentru totdeauna de partea omului, pentru a ne mântui, pentru a ne ridica din praful mizeriilor noastre, al dificultăţilor noastre, al păcatelor noastre.”
Marele „cadou” al Betleemului este deci „o energie spirituală, o energie care ne ajută să nu ne prăvălim în trudele noastre, în disperările noastre, în tristeţile noastre […].Naşterea lui Isus ne aduce vestea cea bună că suntem iubiţi imens şi unic de Dumnezeu şi această iubire nu numai ne-o face cunoscută, ci ne-o dăruieşte, ne-o comunică!” Şi Pontiful a subliniat două consecinţe. „Prima este că dacă la Crăciun Dumnezeu se revelează nu ca unul care stă sus şi care domină universul, ci ca Acela care se înjoseşte, coboară pe pământ mic şi sărac, înseamnă că pentru a fi asemenea Lui noi nu trebuie să fim mai presus de ceilalţi, ci să ne înjosim, să începem să slujim, să ne facem mici cu cei mici şi săraci cu săracii. […] Un creştin care se împăunează peste tot, este urât: acela nu este creştin, acela este păgân. Creştinul slujeşte, se înjoseşte. Să facem în aşa fel încât aceşti fraţi şi surori ai noştri să nu se simtă niciodată singuri!”
Şi a continuat cu „a doua consecinţă: dacă Dumnezeu, prin intermediul lui Isus, s-a implicat cu omul până acolo încât a devenit ca unul dintre noi, înseamnă că orice vom fi făcut unui frate sau unei surori îi vom fi făcut Lui. Ne-a amintit aceasta însuşi Isus: cine va fi hrănit, primit, vizitat, iubit pe unul dintre aceştia mici şi dintre cei mai săraci dintre oameni, va fi făcut aceasta Fiului lui Dumnezeu.” A încheiat îndemnând „să ne încredinţăm mijlocirii materne a Mariei, Mama lui Isus şi a noastră, pentru ca să ne ajute la acest Sfânt Crăciun, acum atât de aproape, să recunoaştem pe faţa aproapelui nostru, în special a persoanelor mai slabe şi marginalizate, imaginea Fiului lui Dumnezeu făcut om.”
Aceasta a fost ultima audienţă generală din 2013. De la alegerea ca Succesor al Sf. Petru, Papa Francisc a avut 30 de audienţe generale (toate publicate în traducere pe Magisteriu.ro, mulţumită pr. Mihai Pătraşcu), pentru care prefectura Casei Pontificale a distribuit 1.548.500 de bilete de intrare, deşi au fost adesea peste o sută de mii de participanţi, peste capacitatea Pieţei San Pietro. Pentru astfel de ocazii au fost puse ecrane uriaşe în Piaţa Pius al XII-lea, din apropiere, iar Via della Conciliazione a fost transformată în zonă pietonală.
