Concert vocal-simfonic de muzică sacră la Iaşi
28.05.2014, Iaşi (Catholica) - Duminică, 25 mai 2014, începând cu ora 19.30, în Catedrala romano-catolică Sfânta Fecioară Maria, Regină, din Iaşi, a avut loc un concert vocal-simfonic de muzică sacră, oferit, sub bagheta pr. Florin Spătariu, de Corul mare al catedralei împreună cu orchestra „Tineri interpreţi ieşeni”, citim pe Ercis.ro. La începutul concertului, pr. Iosif Dorcu, paroh şi decan de Iaşi, a prezentat simbolismul celor două lucrări din program: Requiem (op. 48), o lucrare realizată de compozitorul francez Gabriel Fauré la sfârşitul secolului al XIX-lea; şi Missa Încoronării (KV 317), una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791), realizată de acesta spre sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Părintele a afirmat: „Gabriel Fauré a oferit lumii lucrări meditative şi filosofice. Este unul dintre profesorii lui George Enescu şi Maurice Ravel… Magistralul requiem este cu adevărat o rugăciune prin tempou, claritate, prin solemnitate, prin trecerea rapidă de la grav până la silenţios, prin dulceaţa sonoră atât a vocilor, cât şi a instrumentelor. Requiem-ul lui Faure este prin excelenţă reconfortare şi odihnă pentru sufletul aplecat către o trăire estetică şi spre armonie. Cuvântul requiem ne duce gândul spre cer, spre odihnă, spre un loc la care cu toţii tânjim.”
„Missa Încoronării”, a continuat pr. Dorcu, „a fost cântată pentru prima dată într-un sanctuar marian (Maria Plain, Salzburg), cu ocazia încoronării icoanei sanctuarului”. Astfel, această misă se doreşte a fi şi o rugăciune adusă Maicii Domnului, în luna închinată ei. De asemenea, interpretarea acestei mise vine şi ca o cinste adusă Episcopului Anton Durcovici, prin încoronarea sa ca fericit al Bisericii Catolice. „Mozart a compus această misă în tinereţe, la 23 de ani. El poate să schimbe inima, coboară armonia cerului în sufletul nostru însetat de armonie şi frumos, dornic de sacru şi divin”. Părintele i-a invitat pe toţi cei prezenţi să plece spre casele lor cu sufletele înnobilate, cu gândurile înălţate spre cer şi cu inimile dornice de frumos.
La final, PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, a mulţumit corului, soliştilor şi dirijorului pentru minunata interpretare, precum şi tuturor celor prezenţi în catedrala ieşeană sau uniţi prin calea internetului. El a ilustrat eleganţa interpretării spunând că muzica din această seară i-a făcut pe cei prezenţi să intre într-un mister al vieţii şi să retrăiască victoria pe care a avut-o Isus asupra morţii, celebrând astfel victoria Episcopului martir Anton Durcovici. Această muzică sacră i-a făcut să trăiască clipe cereşti. PS Petru Gherghel şi-a exprimat dorinţa ca Dumnezeu să îi poarte pe toţi la acea încoronare la care a ajuns Episcopul martir Anton Durcovici.
