Cardinalul Marx şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea euro-scepticismului
29.05.2014, Bruxelles (Catholica) - Preşedintele Comisiei Conferinţelor Episcopale din Comunitatea Europeană (COMECE), Cardinalul Reinhard Marx, a declarat recent că alegerile euro-parlamentare sunt „începutul unui proces de reînnoire” a conducerii continentului, dar şi-a exprimat şi „îngrijorarea” faţă de creşterea semnificativă a sprijinului pentru cei care se opun proiectului integrării europene. Unele dintre partidele care au obţinut victorii ample în alegeri „nu sunt doar populiste ci şi naţionaliste şi xenofobe”, a afirmat Cardinalul Marx. O astfel de atitudine „este inacceptabilă pentru creştini şi este o ameninţare la adresa coexistenţei paşnice a popoarelor continentului nostru”.
Între 22 şi 25 mai 2014, au avut loc în Uniunea Europeană alegeri pentru Parlamentul European. Partidul Popular European de centru-dreapta a obţinut majoritatea locurilor, în timp ce în Danemarca, Franţa şi Marea Britanie grupări de extremă dreapta opuse Uniunii Europene au câştigat victorii „fără precedent”. În alte părţi, partidele populiste au obţinut locuri semnificative. Aproximativ un sfert dintre toate locurile aparţin unor partide sceptice faţă de Uniunea Europeană sau partide protestatare.
Declaraţia de presă a Cardinalului Marx afirmă: „O mare majoritate a cetăţenilor care au participat la alegerile european au votat candidaţi pro-europeni. În anii care vor veni, aceasta va permite Parlamentului European să îşi continue munca pentru binele comun al tuturor europenilor, cu oameni dedicaţi şi competenţi.” Referitor la succesul electoral al partidelor care resping proiectul integrării europene, Cardinalul a declarat: „Cred că va fi cu atât mai important în viitor ca dezbaterile pe probleme europene care afectează toţi cetăţenii să fie conduse într-un mod deschis şi transparent. Aceasta se aplică atât politicienilor aleşi cât şi emisiunilor din mass-media pe tema Europei şi a politicii europene… Europa este şi rămâne, în ciuda oricărui criticism în anumite puncte specifice, un proiect de pace şi reconciliere şi ca atare este însoţit şi susţinut pozitiv de Biserica Catolică.”
În săptămânile care vor urma, vor fi propuse nume pentru noul preşedinte al Comisiei Europene, iar în toamna acestui an va fi ales noul preşedinte al Consiliului European. „Programele prezentate de candidaţi vor constitui un element decisiv în alegerea preşedintelui Comisiei Europene”, a continuat Cardinalul Marx. „COMECE a prezentat deja propuneri pentru ceea ce ar putea constitui temele importante ale agendei europene în următorii ani. Acestea includ politici care fac din demnitatea umană un principiu holistic de acţiune; o reorientare a economiei după principiile economiei de piaţă sociale; acorduri comerciale care să slujească popoarelor din Europa, fără a pierde din vedere situaţia de pe alte continente, cum ar fi Africa; o luptă hotărâtă împotriva şomajului (în special la tineri); o politică justă a migraţiei, care să încerce să prevină dezastre ca acelea de la Lampedusa…”
„În lunile care vor urma, aceste teme vor forma baza muncii continue a COMECE la unison cu instituţiile UE… În final va depinde de toţi cetăţenii, inclusiv de creştinii implicaţi, dacă munca politică pentru atingerea binelui comun în Europa va avea succes. În Europa aceste eforturi trebuie să fie relansate. Felicit călduros noi aleşii şi realeşii membri ai Parlamentului European şi le urez binecuvântarea lui Dumnezeu pentru munca lor. COMECE va însoţi, într-o manieră critică şi constructivă, legislativul european pe baza doctrinei sociale a Bisericii şi cu sprijinul rugăciunilor sale.”
