Scrisoare pastorală cu privire la cultul şi cinstirea Episcopului martir Anton Durcovici
30.05.2014, Iaşi (Catholica) - „Darul pe care l-am primit în ziua de 17 mai 2014, când Sfântul Părinte Francisc a decis înscrierea Episcopului Anton Durcovici în rândul fericiţilor din ceruri ca martir şi mărturisitor fidel al credinţei… ne-a umplut inima de bucurie, obligându-ne şi mai mult să-i aducem laude, cântând şi rugându-ne: Gratias agamus Domino Deo nostro” citim în Scrisoare pastorală cu privire la cultul şi cinstirea Episcopului martir Anton Durcovici, dată de PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, scrisoare publicată integral pe Ercis.ro.
„Avem acum un ocrotitor ceresc, un model de Episcop şi slujitor al lui Dumnezeu, un apărător neînfricat al drepturilor lui Dumnezeu şi ale omului, care nu încetează să ne invite şi pe noi pe drumul său de credinţă. Acest drum al său a fost iubirea. Mai întâi iubirea faţă de Isus prezent în Euharistie, apoi iubirea faţă de Fecioara Maria, aceea care lui Isus i-a fost tabernacol viu, iar Episcopului Anton neîncetată ocrotire, sub a cărei mantie de Mamă bună şi plină de milostivire ne-a aşezat şi pe noi, în acele clipe grele şi hotărâtoare pentru viitorul Bisericii, prin actul de consfinţire a întregii Dieceze Inimii sale neprihănite.”
Actualul Episcop de Iaşi citează din circulara Episcopului Anton din 28 decembrie 1948: „În noaptea aceea, când preabunul Mântuitor a rânduit Sfânta Euharistie, pentru toate vremurile şi tot locul, unde erau să fie ucenicii Săi, tot atunci, cu deplină ştiinţă şi voinţă s-a constituit pe sine prizonier ‘in carcere’. Închisoarea trebuia să fie zăvorâtă cu multe rânduri de zăvoare. Vălul pâinii şi al vinului îl ţine locului şi-l ascunde privirilor omeneşti. Vederea multor suflete credincioase care deseori aveau să-l cerceteze în temniţa dragostei Sale nesfârşite, cu prezenţa lor fie corporală, fie măcar spirituală, printr-un gând de recunoştinţă, câtă bucurie şi mângâiere nu i-au pricinuit Inimii Sale atât de simţitoare. Iată ce aşteaptă şi doreşte divinul prizonier. Doreşte fierbinte să vadă cât mai numeroase inimi, cercetându-l în temniţa Sa euharistică şi închinându-se Lui cu credinţă şi iubire.”
Pornind de la această chemare-testament, PS Petru îndeamnă: „să nu-l uităm pe Isus prezent pe altarele şi în chivoturile bisericilor noastre”, şi aminteşte apoi că „Episcopul Anton… avea o profundă credinţă în rolul Mariei, pe care o iubea şi o cinstea cu o delicateţe cu totul specială şi căreia i-a oferit toată grija sufletelor încredinţate lui… Cu o bucurie şi o credinţă deosebită, Episcopul martir, Fericitul Anton, care a urcat Calvarul suferinţelor în închisoarea de la Sighet, ne-o recomandă şi ne-o arată şi nouă pe Maria… Euharistia şi evlavia faţă de Preacurata Fecioară Maria sunt cele două comori şi coloane fundamentale ale înaltului său profil spiritual şi o moştenire sacră. Ele reprezintă un adevărat testament pentru noi şi o chemare care trebuie să înnobileze şi să însoţească necontenit programul vieţii noastre spirituale şi pastorale.”
„Suntem plini de bucurie că pe cerul Bisericii noastre s-a aprins şi avem acum o nouă stea, o nouă şi vie lumină, un nou şi puternic învăţător şi ocrotitor”. În lumina voinţei testamentare a Episcopului martir Anton Durcovici, PS Petru Gherghel recomandă Diecezei sale: „Ziua sărbătorii fericitului Anton Durcovici va fi 10 decembrie a fiecărui an, aşa cum ne-a cerut şi a hotărât Sfântul Părinte în scrisoarea apostolică de înscriere a noului fericit în calendarul Bisericii locale, ca model de sfinţenie şi ghid de profundă trăire creştină, maestru şi învăţător al nostru”.
„Să trăim ziua de 17 mai a fiecărui an ca pe o zi de mare bucurie, de profundă amintire şi de imbold continuu pe drumul nostru de credinţă. Să dedicăm fiecare zi de joi a săptămânii – ziua Sfintei Euharistii şi a Sfintei Preoţii – noului fericit şi martir Anton Durcovici. Să-l admirăm şi să-l venerăm pe noul fericit, urmând exemplul său de iubire faţă de Isus Euharisticul şi faţă de Maica Sa Preasfântă. Să continuăm să-i cunoaştem tot mai mult înaltul său profil spiritual, precum şi exemplul său de elev, seminarist, preot, profesor, păstor şi episcop, care s-a jertfit pe sine ca un miel nevinovat, precum şi marea sa devoţiune către Maica Domnului, căreia i s-a dăruit cu totul şi căreia i-a încredinţat întregul popor creştin.”
