Invitaţie la concert şi la pelerinaj
25.07.2014, Timişoara (Catholica) - Episcopia Romano-Catolică de Timişoara are deosebita plăcere şi onoare de a vă invita vineri, 1 august 2014, la orele 19.30, la un concert extraordinar vocal-instrumental (orgă) în Domul „Sfântul Gheorghe”, Catedrala romano-catolică din Piaţa Unirii nr. 12.
Din program vor face parte piese muzicale de excepţie, printre care mai multe toccate pentru orgă, arii şi duete de Gounod, Delibes, Donizetti, Mendelssohn, precum şi ale compozitorilor bănăţeni Franz Limmer (1808 Viena – 1847 Timisoara) si Eduard August Molnar (1841-1912). Molnar va a fost mai târziu elev al renumitului compozitor austriac Anton Bruckner, la Linz.
În centrul acestui concert stă prima audiţie absolută a „Psalmului 10/13” pentru bariton şi orgă, compus de Martin Lichtfuss, profesor al Universităţii de Muzică din Viena. Această lucrare a fost compusă special pentru prezentul concert. Numele compozitorului Martin Lichtfuss va sta şi în centrul concertului de duminica, 3. August 2014, ora 19, la teatrul din Oraviţa, unde pianiştii Manuela si Dragoş Mihăilescu vor interpreta lucrări de Lichtfuss, baritonul Wilfried Michl va cânta două lieduri ale compozitorului, iar dr. Franz Metz va susţine un referat despre pagini celebre din istoria muzicii Banatului şi în special a oraşului Oraviţa. Încă în timpul vieţii lui Mozart, lucrările sale muzicale au fost interpretate în biserica parohială a acestei localităţi din Banatul Montan.
Concertul nostru, din data de 1 august 2014, organizat cu concursul nemijlocit al domnului Franz Metz (organist, München), a doamnei Nicoleta Colceiar (sopran, Timişoara) şi a domnului Wilfried Michl (bariton, München), îşi propune strângerea de fonduri şi donaţii în beneficiul lucrărilor de restaurare şi renovare la Bazilica Maria-Radna, din judeţul Arad.
Totodată, sâmbătă 2 august 2014, va avea loc la Maria-Radna, cunoscutul loc de pelerinaj al catolicilor bănăţeni, şi nu numai, cel de-al patrulea pelerinaj al germanilor bănăţeni de pretutindeni, în sărbătoarea franciscană „Porţiuncula”, pelerinaj care va cuprinde următorul program:
10.30 – program de cântece în cinstea Sf. Fecioare Maria în bazilică şi sosirea pelerinilor
11.00 – Sfânta Liturghie pontificală celebrată de Excelenţa Sa dr. Reinhardt Hauke, episcop auxiliar de Erfurt şi delegat al Conferinţei Episcopilor Catolici Germani pentru Refugiaţi şi Emigranţi, în concelebrare cu Excelenţa Sa dr. h.c. Martin Roos, Episcop de Timişoara, şi cu preoţii prezenţi.
12.30 – devoţiunea Calea Sfintei Cruci pe dealul din spatele Bazilicii (devoţiunea va fi oficiată practic după încheierea Sf. Liturghii pontificale).
Programul muzical al pelerinajului din data de 2 august va fi condus de dl. dr. Franz Metz, de dl. Wlfried Michl şi de muzicienii şi credincioşii prezenţi la acest pelerinaj. Vă aşteptăm cu drag să luaţi parte la aceste evenimente spirituale şi culturale de excepţie!
Timişoara, la 24 iulie 2014
pr. Nikola Lauš
cancelar diecezan
