Trimisul Papei Francisc a donat 1 milion de dolari refugiaţilor irakieni
25.08.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a donat 1 milion de dolari ca şi contribuţie personală pentru a-i ajuta pe creştini şi alte minorităţi religioase din Irak care şi-au părăsit forţat locuinţele, potrivit trimisului personal al său în această ţară. Cardinalul Fernando Filoni, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, a vizitat Erbil ca trimis al Papei Francisc, în perioada 12-20 august 2014. Erbil, de unde peste 70.000 de creştini şi-au părăsit locuinţele, este capitala Kurdistanul Irakian şi se află în teritoriul deţinut de Statul Islamic.
Cardinal Filoni s-a întâlnit în privat cu Papa Francisc a doua zi după ce s-a întors în Roma, şi a declarat pentru CNA că „75% din contribuţie a fost dată catolicilor, şi restul de 25% comunităţii yazidite”. Statul islamic este un califat recent înfiinţat, care i-a persecutat pe toţi ne-suniţii din teritoriul lui, care se extinde pe zone din Irak şi Siria. „Papa Francisc mi-a dat o misiune umanitară, nu o misiune diplomatică, şi acest lucru l-am subliniat întotdeauna autorităţilor irakiene”, a declarat Cardinalul Filoni. Decizia Papei de a avea un trimis personal în Irak, a declarat Cardinalul, „a însemnat că dacă ar fi putut merge, ar fi mers”.
Cardinalul Filoni a declarat că Papa Francisc i-a încredinţat scrisori pentru preşedintele kurd, Masoud Barzani, şi preşedintele irakian, Fuad Masum, prin care îl prezintă ca „trimisul său personal, şi îşi exprimă îngrijorarea pentru suferinţele creştinilor şi ale minorităţilor în general, deoarece au fost dezrădăcinaţi din pământurile lor şi persecutaţi”. Statul Islamic a forţat peste 1,2 milioane de creştini, de yazidiţi şi de musulmani şiiţi să îşi părăsească locuinţele din Irak, sub ameninţarea cu moartea sau cu amenzi grele dacă nu se convertesc. În faţa unei astfel de violenţe, Cardinalul Filoni a declarat că intervenţia pentru oprirea agresorului este o opţiune legitimă. „Biserica nu susţine nici un război. Dreptul la auto-apărare este legitim. Dar creştinii din Irak nu au arme. Aşadar, este necesar ca autorităţile legitime ale ţării să apere minorităţile, în special pe cele care sunt mai mult în pericol”.
El a sugerat că „într-un context internaţional, Naţiunile Unite trebuie să decidă” dacă să intervină sau nu, dar a adăugat că „Biserica nu va spune Naţiunilor Unite ce trebuie sau ce nu trebuie să facă”. Cardinalul Filoni a relatat că a auzit creştini refugiaţi spunând că „dacă autorităţile internaţionale ne-ar asigura o zonă protejată în jurul localităţilor noastre, a teritoriului nostru, ne-am întoarce acolo”. Trimisul papal a mai subliniat că în întâlnirea lui cu autorităţile irakiene, a fost însoţit întotdeauna de reprezentanţi ai Bisericilor locale. „La fiecare întâlnire, am fost însoţit de Patriarhul caldeean Louis Raphael Sako, de Arhiepiscopul catolic siriac de Mosul, Youhanna Moshe, şi de Nunţiul apostolic în Irak, Giorgio Lingua, precum şi de alţii”.
Cardinal Filoni a declarat că întâlnirile lor au adresat probleme concrete cum ar fi aceea a copiilor care nu pot să îşi dea examenele finale pentru a trece în următorul an de şcoală. „Biserica se ocupă de nevoile concrete ale oamenilor, dar trebuie să continue să se îngrijească de asemenea de asistenţa morală şi spirituală a creştinilor noştri. Atâta timp cât creştinii noştri rămân în regiune, noi nu îi putem abandona. Atâta timp cât un singur creştin trăieşte în Irak, noi vom fi acolo. Aceasta este linia Papei Francisc – că noi, ca păstori, trebuie ne ducem oile pe umeri şi să le conducem, dar trebuie şi să umblăm împreună cu ele. Trebuie să mergem în faţa lor pentru a le conduce, să mergem în mijlocul lor pentru a le încuraja, să mergem în spatele lor pentru a le susţine”.
