Scrisoarea Papei Francisc pentru Anul Vieţii Consacrate: obiective, aşteptări, orizonturi
28.11.2014, Vatican (Catholica) - „Aştept ca ‘să treziţi lumea’, pentru că nota ce caracterizează viaţa consacrată este profeţia”, este unul dintre îndemnurile pe care Papa Francisc le-a adresat lumii persoanelor consacrate într-o Scrisoare publicată în ajunul inaugurării Anului Vieţii Consacrate, care începe duminică, 30 noiembrie, prima duminică din Advent. Scrisoarea prezintă obiectivele, aşteptările şi orizonturile acestui An special care se va încheia în 2 februarie 2016, şi se inspiră din Exortaţia „Vita Consecrata” a Sf. Papă Ioan Paul al II-lea.
Sunt trei obiective prioritare pe care Papa Francisc le indică persoanelor consacrate în realizarea propriei vocaţii: „a privi trecutul cu recunoştinţă”, „a trăi prezentul cu pasiune”, „a îmbrăţişa viitorul cu speranţă”. „A privi trecutul cu recunoştinţă” pentru ca „fiecare familie carismatică să-şi amintească de începuturile sale şi de dezvoltarea sa istorică, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu care a oferit Bisericii aşa de multe daruri care o fac frumoasă şi înzestrată pentru orice faptă bună. A povesti propria istorie este indispensabil pentru a ţine vie identitatea, precum şi pentru a întări unitatea familiei şi simţul de apartenenţă al membrilor săi.” Este vorba despre „a reparcurge drumul generaţiilor trecute pentru a percepe în el scânteia inspiratoare, idealurile, proiectele, valorile care le-au stimulat, începând de la fondatori, de la fondatoare şi de la primele comunităţi.”
Pentru „a trăi prezentul cu pasiune”, persoanele consacrate trebuie să se lase interpelate de Evanghelie: „dacă ea este cu adevărat ‘vademecum’-ul pentru viaţa de fiecare zi şi pentru alegerile pe care suntem chemaţi să le facem. Ea este exigentă şi cere să fie trăită cu radicalitate şi sinceritate. Nu e suficient a o citi… nu e suficient a o medita… Isus ne cere s-o realizăm, să trăim cuvintele sale.” Speranţa la care se referă al treilea obiectiv „nu se întemeiază pe numere sau pe opere, ci pe Acela în care ne-am pus încrederea şi pentru care nimic nu este imposibil. Aceasta este speranţa care nu dezamăgeşte şi care va permite vieţii consacrate să continue să scrie o mare istorie în viitor, spre care trebuie să ţinem îndreptată privirea, conştienţi că spre el ne împinge Duhul Sfânt pentru a continua să facă mari lucruri cu noi.”
Pontiful a enumerat apoi aşteptările pe care le are „în mod deosebit de la acest An de har al Vieţii Consacrate”: în primul rând, „ca să fie mereu adevărat ceea ce am spus odată: ‘Unde sunt călugării este bucurie’. Suntem chemaţi să experimentăm şi să arătăm că Dumnezeu este capabil să umple inima noastră şi să ne facă fericiţi, fără a fi nevoie să căutăm în altă parte fericirea noastră; că fraternitatea autentică trăită în comunităţile noastre alimentează bucuria noastră; că dăruirea noastră totală în slujirea Bisericii, a familiilor, a tinerilor, a bătrânilor, a săracilor ne realizează ca persoane şi dă plinătate vieţii noastre.”
În al doilea rând, „aştept ca ‘să treziţi lumea'”: „Mănăstiri, comunităţi, centre de spiritualitate, citadele, şcoli, spitale, case-familie şi toate acele locuri la care caritatea şi creativitatea carismatică le-au dat naştere, şi pe care încă le vor naşte cu creativitate ulterioară, trebuie să devină tot mai mult plămada pentru o societate inspirată din Evanghelie, ‘cetatea de pe munte’ care exprimă adevărul şi puterea cuvintelor lui Isus.” În al treilea rând, a spus Papa, „aştept ca ‘spiritualitatea comuniunii’, indicată de Sf. Ioan Paul al II-lea, să devină realitate şi ca voi să fiţi în prima linie în a percepe ‘marea provocare care se află în faţa noastră’ în acest nou mileniu: ‘a face din Biserică o casă şi o şcoală a comuniunii’. Sunt sigur că în acest An veţi lucra cu seriozitate pentru ca idealul de fraternitate urmărit de fondatori şi de fondatoare să crească la cele mai diferite nivele, ca nişte cercuri concentrice.”
Mai apoi, „aştept de la voi ceea ce cer tuturor membrilor Bisericii: să iasă din ei înşişi pentru a merge în periferiile existenţiale… Există o întreagă omenire care aşteaptă: persoane care au pierdut orice speranţă, familii în dificultate, copii abandonaţi, tineri cărora le este închis orice viitor, bolnavi şi bătrâni abandonaţi, bogaţi sătui de bunuri şi cu golul în inimă, bărbaţi şi femei în căutarea sensului vieţii, însetaţi de divin… Veţi găsi viaţa dăruind viaţa, speranţa dăruind speranţa, iubirea iubind.” În fine, Papa mai aşteaptă „ca fiecare formă de viaţă consacrată să se întrebe cu privire la ceea ce Dumnezeu şi omenirea de astăzi cer”. „Numai în această atenţie faţă de nevoile lumii şi în docilitate faţă de impulsurile Duhului, acest An al Vieţii Consacrate se va transforma într-un autentic kairos, un timp al lui Dumnezeu bogat în haruri şi în transformare.”
În ultima parte a Scrisorii, „Orizonturile Anului Vieţii Consacrate”, Sfântul Părinte se adresează în primul rând laicilor care „împărtăşesc idealurile, spiritul, misiunea” diferitelor familii călugăreşti, pe care îi încurajează să trăiască „acest An al Vieţii Consacrate ca un har care poate să vă facă mai conştienţi de darul primit. Celebraţi-l cu toată ‘familia’, pentru a creşte şi a răspunde împreună la chemările Duhului în societatea de astăzi.” Întregului popor creştin îi cere „să conştientizeze tot mai mult darul care este prezenţa atâtor consacrate şi consacraţi, moştenitori ai marilor sfinţi care au făcut istoria creştinismului”.
„Cu această scrisoare a mea îndrăznesc să mă adresez şi persoanelor consacrate şi membrilor din fraternităţi şi comunităţi care aparţin Bisericilor de tradiţie diferită de cea catolică… Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică a programat iniţiative pentru a face să se întâlnească membrii care aparţin experienţelor de viaţă consacrată şi fraternă din diferitele Biserici. Încurajez cu căldură aceste întâlniri pentru ca să crească cunoaşterea reciprocă, stima, colaborarea reciprocă, în aşa fel încât ecumenismul vieţii consacrate să fie de ajutor pentru drumul mai amplu spre unitate între toate Bisericile.”
Papa nu uită apoi „că fenomenul monahismului şi al altor exprimări de fraternitate călugăreşti este prezent în toate marile religii… A merge împreună este mereu o îmbogăţire şi poate deschide noi căi pentru raporturi între popoare şi culturi care în această perioadă apar pline de greutăţi.” „În sfârşit mă adresez în mod deosebit fraţilor mei întru episcopat. Acest An să fie o oportunitate pentru a primi cordial şi cu bucurie viaţa consacrată ca un capital spiritual care contribuie la binele întregului trup al lui Cristos şi nu numai al familiilor călugăreşti… Vă invit pe voi, păstori ai Bisericilor particulare, la o specială grijă în a promova în comunităţile voastre carismele distincte, fie cele istorice fie noile carisme, susţinând, însufleţind, ajutând în discernământ… luminând cu învăţătura voastră poporul lui Dumnezeu cu privire la valoarea vieţii consacrate în aşa fel încât să faceţi să-i strălucească frumuseţea şi sfinţenia în Biserică.”
