Papa Francisc: Isus este Cel care apropie generaţiile
28.12.2014, Vatican (Catholica) - Lumina Sfintei Familii să ne încurajeze să oferim căldură umană. La rugăciunea Angelus de duminică, 28 decembrie 2014, Papa Francisc a cerut atenţie şi solidaritate concretă pentru familiile aflate în dificultăţi în privinţa raporturilor din interiorul lor sau cu nevoi materiale ori boli de înfruntat. A rostit şi un gând special referitor la rolul bunicilor. Iar după rugăciune a vorbit despre tragedia avionului malaiezian dispărut şi despre incidentele navale din Marea Adriatică. Vă oferim discursul Sfântului Părinte după traducerea publicată pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această primă Duminică după Crăciun, în timp ce suntem cufundaţi încă în climatul bucuros al sărbătorii, Biserica ne invită să contemplăm Sfânta Familie de la Nazaret. Evanghelia ne prezintă astăzi pe Preasfânta Fecioară Maria şi pe Sfântul Iosif în momentul în care, la patruzeci de zile după naşterea lui Isus, merg la Templul din Ierusalim. Fac aceasta în ascultarea religioasă faţă de Legea lui Moise, care stabileşte să se ofere Domnului primul născut (cf. Luca 2,22-24).
Putem să ne imaginăm această mică familie, în mijlocul atâtor oameni, în marile curţi ale Templului. Nu iese în evidenţă, nu se distinge… Şi totuşi nu trece neobservată! Doi bătrâni, Simeon şi Ana, mişcaţi de Duhul Sfânt, se apropie şi încep să-l laude pe Dumnezeu pentru acel Prunc, în care îl recunosc pe Mesia, lumină a neamurilor şi mântuire a lui Israel (cf. Luca 2,22-38). Este un moment simplu dar bogat în profeţie: întâlnirea dintre doi tineri soţi plini de bucurie şi de credinţă pentru harurile Domnului şi doi bătrâni plini şi ei de bucurie şi de credinţă pentru acţiunea Duhului.
Cine îi face să se întâlnească? Isus. Isus îi face să se întâlnească: tinerii şi bătrânii. Isus este Cel care apropie generaţiile. Este izvorul acelei iubiri care uneşte familiile şi persoanele, învingând orice neîncredere, orice izolare, orice îndepărtare. Acest lucru ne face să ne gândim la bunici: cât este de importantă prezenţa lor, prezenţa bunicilor! Cât este de preţios rolul lor în familii şi în societate! Raportul bun dintre tineri şi bătrâni este decisiv pentru drumul comunităţii civile şi ecleziale. Şi privind la aceşti doi bătrâni, aceşti doi bunici – Simeon şi Ana – salutăm de aici, cu aplauze, pe toţi bunicii din lume.
Mesajul care provine de la Sfânta Familie este înainte de toate un mesaj de credinţă. În viaţa familială a lui Maria şi Iosif, Dumnezeu este cu adevărat în centru şi este în Persoana lui Isus. Pentru aceasta Familia din Nazaret este sfântă. De ce? Pentru că este centrată pe Isus. Când părinţii şi copiii respiră împreună acest climat de credinţă, posedă o energie care le permite să înfrunte încercările chiar dificile, aşa cum arată experienţa Sfintei Familii, de exemplu în evenimentul dramatic al fugii în Egipt: o încercare dură.
Pruncul Isus cu Mama Sa Maria şi cu Sfântul Iosif sunt o icoană familială simplă dar atât de luminoasă. Lumina pe care ea o iradiază este lumină de milostivire şi de mântuire pentru întreaga lume, lumină de adevăr pentru fiecare om, pentru familia umană şi pentru fiecare familie. Această lumină care vine de la Sfânta Familie ne încurajează să oferim căldură umană în acele situaţii familiale în care, din diferite motive, lipseşte pacea, lipseşte armonia, lipseşte iertarea. Solidaritatea noastră concretă să nu dispară în special faţă de familiile care trăiesc situaţii mai dificile datorită bolilor, a lipsei locului de muncă, a discriminărilor, a necesităţii de a emigra…
Şi aici ne oprim puţin şi în tăcere ne rugăm pentru toate aceste familii aflate în dificultate, fie ele dificultăţi de boală, lipsă a locului de muncă, discriminare, necesitate de a emigra, fie dificultăţi de a se înţelege şi chiar în dezbinare. În tăcere ne rugăm pentru toate aceste familii… (Bucură-te, Marie…) Să încredinţăm Mariei, Regina şi Mama familiei, toate familiile din lume, pentru ca să poată trăi în credinţă, în înţelegere, în ajutor reciproc, şi pentru aceasta invoc asupra lor ocrotirea maternă a celei care a fost Mamă şi fiică a Fiului său.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Gândul meu se îndreaptă, în acest moment, către pasagerii avionului malaiezian dispărut în timp ce zbura între Indonezia şi Singapore, precum şi la pasagerii navelor în tranzit în ultimele ore în apele Mării Adriatice, implicate în câteva accidente. Sunt aproape cu afecţiunea şi rugăciunea faţă de rude şi de cei care trăiesc cu îngrijorare şi suferinţă aceste situaţii dificile şi de cei care sunt angajaţi în operaţiunile de ajutorare.
Astăzi primul salut se îndreaptă spre toate familiile prezente! Sfânta Familie să vă binecuvânteze şi să vă conducă în drumul vostru. Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini; îndeosebi pe numeroşii tineri din Diecezele de Bergamo şi Vicenza care au primit sau urmează să primească Mirul. Salut familiile din Oratoriul Catedralei din Sarzana, pe credincioşii din San Lorenzo in Banale (Trento), pe ministranţii din Sambruson (Venezia), pe scoutiştii din Villamassargia şi pe colaboratorii din Fraterna Domus. Tuturor vă doresc o duminică frumoasă. Vă mulţumesc iarăşi pentru urările voastre şi pentru rugăciunile voastre: continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
