Papa Francisc: Cine îl iubeşte pe Dumnezeu este un om liber
09.01.2015, Vatican (Catholica) - Numai Duhul Sfânt face inima omului docilă faţă de Dumnezeu şi liberă, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată vineri, 9 ianuarie 2015, dimineaţă, în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Durerile vieţii, a spus Pontiful, îl pot face pe om să se închidă în sine, în timp ce iubirea îl face liber. O şedinţă de yoga nu va reuşi să înveţe o inimă să simtă paternitatea lui Dumnezeu, după cum un curs de spiritualitate zen nu o va face mai liberă să iubească: o atare capacitate o are numai Duhul Sfânt, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Pornind de la Evanghelia zilei din ritul roman sau latin – în care Isus umblă pe apă după ce a înmulţit cele cinci pâini şi cei doi peşti – Papa Francisc a subliniat finalul pericopei, în care Evanghelistul Marcu explică de ce discipolii erau înfricoşaţi: ei nu au înţeles minunea înmulţirii pâinilor pentru că inima lor era împietrită. O inimă poate să fie de piatră din diferite motive, a remarcat Pontiful. De exemplu, din cauza unei experienţe dureroase, cum s-a întâmplat cu ucenicii de la Emaus, care se temeau să nu ajungă din nou la o dezamăgire. S-a întâmplat la fel cu Apostolul Toma, care a refuzat să creadă în învierea lui Isus. Un alt motiv care poate să facă inima de piatră este închiderea în sine.
„Să-ţi faci o lume în tine însuţi, o lume închisă. Fie că o faci în tine însuţi, în comunitatea sau în parohia ta, tot de o închidere este vorba. Închiderea se poate roti în jurul multor lucruri. Să ne gândim la orgoliu, la suficienţă, la faptul că cineva crede că este mai bun decât ceilalţi, la slava deşartă. Există omul-oglindă, închis în sine pentru a se privi fără încetare pe sine. Există narcisiştii religioşi. Dar toţi au o inimă dură pentru că sunt închişi, nu sunt deschişi. Ei caută să se apere prin zidurile pe care le înalţă în jurul lor.”
Alţii se baricadează în spatele legii, agăţându-se de „litera” conţinutului stabilit de porunci. În acest caz, a afirmat Pontiful, ceea ce împietreşte inima este o problemă de nesiguranţă. Iar cine caută consistenţa în ceea ce dictează legea, este ca „un om în celula unei închisori în spatele gratiilor: este siguranţa celui lipsit de libertate”. Isus, dimpotrivă, a venit să ne aducă libertatea: „Când se împietreşte, inima nu este liberă şi dacă nu e liberă se datorează faptului că nu iubeşte, după cum spune Apostolul Ioan la finalul Primei sale Scrisori.”
„Iubirea desăvârşită pune pe fugă frica: în iubire nu există frică, pentru că frica presupune pedeapsă şi cine se teme nu este desăvârşit în iubire. Nu e liber. Îi este mereu teamă că i se va întâmpla ceva dureros, ceva trist, că îi va merge rău în viaţă sau îi pune în pericol mântuirea veşnică. Atâtea închipuiri sunt posibile pentru că nu iubeşte. Cine nu iubeşte nu este liber. Iar inima discipolilor era împietrită pentru că încă nu au învăţat să iubească”.
Dar cine ne poate învăţa să iubim? Cine ne eliberează de împietrirea inimii? Numai Duhul Sfânt. „Poţi să faci mii de cursuri de cateheză, mii de cursuri de spiritualitate, mii de cursuri de yoga, zen şi toate celelalte. Dar nimic din toate acestea nu poate să-ţi dea vreodată libertatea de fiu. Numai Duhul Sfânt este cel care îţi atinge inima ca să-i spui lui Dumnezeu ‘Tată!’ Numai Duhul Sfânt are capacitatea de a îndepărta, de a sfărâma această împietrire a inimii şi de a face inima, cum să spun, ‘maleabilă’? – cuvântul nu e potrivit – mai degrabă ‘docilă’. O inimă docilă faţă de Domnul, o inimă docilă faţă de libertatea iubirii”.
