Papa Francisc: Copiii sunt un dar pentru umanitate
18.03.2015, Vatican (Catholica) - După ce a vorbit despre mame, taţi, fraţi şi bunici, Papa Francisc s-a oprit la audienţa generală de astăzi asupra copiilor. Cateheza a subliniat cât de minunat este darul reprezentat de copii, urmând ca săptămâna viitoare să vorbească despre ce dăunează copilăriei. „Cu adevărat ei sunt un mare dar pentru omenire”, a spus Pontiful, fiind întrerupt de aplauze, „dar sunt şi marii excluşi pentru că nici măcar nu sunt lăsaţi să se nască […] după modul în care sunt trataţi copiii se poate judeca societatea, dar nu numai moral, ci şi sociologic, dacă este o societate liberă sau o societate sclavă a intereselor internaţionale”.
Papa a explicat că, „în primul rând, copiii ne amintesc că toţi, în primii ani ai vieţii, am fost total dependenţi de îngrijirile şi de bunăvoinţa altora”. Nici Fiul lui Dumnezeu „nu a fost ferit de acest pas. Este misterul pe care îl contemplăm în fiecare an, la Crăciun. Ieslea este icoana care ne comunică această realitate în modul cel mai simplu şi direct.” Şi a continuat: „Lui Dumnezeu nu îi este greu să se facă înţeles de copii şi copiii nu au probleme să îl înţeleagă pe Dumnezeu. Nu întâmplător în Evanghelie există câteva cuvinte foarte frumoase şi puternice ale lui Isus despre cei ‘mici’. Acest termen indică toate persoanele care depind de ajutorul celorlalţi şi îndeosebi copiii. […] Copiii sunt în ei înşişi o bogăţie pentru omenire şi pentru Biserică, pentru că ne amintesc constant de condiţia necesară pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu: aceea de a nu ne considera autosuficienţi, ci persoane care au nevoie de ajutor, de iubire, de iertare. Şi toţi, toţi avem nevoie de ajutor, de iubire şi de iertare!”
Apoi copiii „ne amintesc că suntem mereu fii: chiar dacă unul devine adult, sau bătrân, chiar dacă devine părinte, dacă ocupă un post de responsabilitate, dedesubt la toate acestea rămâne identitatea de fiu. Toţi suntem fii. Şi acest lucru ne duce mereu la faptul că viaţa nu ne-am dat-o noi, ci am primit-o. Marele dar al vieţii este primul cadou pe care l-am primit. Uneori riscăm să trăim uitând de asta, ca şi cum am fi noi stăpânii existenţei noastre, şi în schimb suntem în mod radical dependenţi. În realitate, este motiv de mare bucurie să simţim că în orice vârstă a vieţii, în orice situaţie, în orice condiţie socială, suntem şi rămânem fii. Acesta este mesajul principal pe care ni-l dau copiii, cu însăşi prezenţa lor: numai cu prezenţa ne amintesc că noi toţi şi fiecare dintre noi suntem fii.”
Cateheza s-a concentrat în continuare pe darurile aduse umanităţii de copii. Aceştia „aduc modul lor de a vedea realitatea, cu o privire încrezătoare şi curată. Copilul are o încredere spontană în tata şi în mama; are o încredere spontană în Dumnezeu, în Isus, în Sfânta Fecioară Maria. În acelaşi timp, privirea sa interioară este curată, încă nepoluată de răutate, de duplicităţi, de ‘încrustările’ vieţii care împietresc inima. Ştim că şi copiii au păcatul strămoşesc, că au egoismele lor, dar păstrează o puritate şi o simplitate interioară. […] Copiii spun ceea ce văd, nu sunt persoane duplicitare, încă nu au învăţat acea ştiinţă a duplicităţii pe care noi adulţii din păcate am învăţat-o.” Apoi copiii „aduc cu ei capacitatea de a primi şi de a da duioşie.” „Copiii au capacitatea de a zâmbi şi de a plânge. Unii, când îi iau ca să îi îmbrăţişez, zâmbesc; alţii mă văd îmbrăcat în alb şi cred că eu sunt medicul şi că vin să le fac vaccinul, şi plâng… dar spontan! Copiii sunt aşa: zâmbesc şi plâng, două lucruri la care cei mari adesea ‘se blochează’ … De atâtea ori zâmbetul nostru devine un zâmbet de carton, un lucru fără viaţă, un zâmbet care nu este viu, chiar un zâmbet artificial, de clovn. Copiii zâmbesc spontan şi plâng spontan.”
Sfântul Părinte a încheiat spunând: „Iubiţi fraţi şi surori, copiii aduc viaţă, veselie, speranţă, şi necazuri. Dar, aşa este viaţa. Desigur aduc şi preocupări şi uneori atâtea probleme; dar este mai bună o societate cu aceste preocupări şi cu aceste probleme, decât o societate tristă şi cenuşie pentru că a rămas fără copii! Şi când vedem că nivelul de naşteri dintr-o societate ajunge abia la unu la sută, putem spune că această societate este tristă, este cenuşie pentru că a rămas fără copii.”
