Avem nouă copii. E mai ușor decât a crește unul
20.10.2015, Roma (Catholica) - Carmina și Giovanni Donna d’Oldenico au nouă copii, dar nu sunt deloc epuizați, pentru că, spun ei, „este mai ușor a crește nouă decât unul singur”. Sunt cinci băieți și patru fete, de la 26 la 7 ani: Piero, Anna, Carlotta, Filippo, Matteo, Giuseppe, Tommaso, Agnese, Maddalena. „Cristos este educatorul lor și al nostru”, este cealaltă certitudine pe care o manifestă. Familia lor este cea mai numeroasă din Torino și, cu ocazia Sinodului pe tema familiei, tatăl, medic, a publicat o carte, „Scrisori către un fiu despre educație” (Editura La Fontana di Siloe), care relatează istoria și mai ales fundamentele – trainic – plantate în Cuvântul lui Dumnezeu.
Volumul adună optsprezece scrisori scrise de un tată pentru a vorbi despre educație unui fiu care urmează să întemeieze o familie. Sunt scrisori adresate unui fiu, dar destinate oricui are la inimă educația, în orice context, părinților cei dintâi, citim în materialul de pe Ercis.ro. Sunt pagini sincere, concrete, încurajatoare mai ales pentru cel care are visul-dorința-aspirația de a întemeia o familie. Fiecare scrisoare are o temă, introdusă de un titlu. Iată titlurile: „Contează angajarea, nu rezultatul”; „Înainte de răspunsuri, cultivă întrebarea”; „A gândi măreț”; „Jos celebrul, trăiască sfântul”; „A iubi odihna, care înseamnă a iubi oboseala”.
Alte titluri sunt: „A primi responsabil copiii, adică: previziunea rimează cu Providența”; „Dimpotrivă: dacă sărăcia, castitatea și ascultarea ar fi trei sfaturi foarte bune?”; „«Ora et labora» se traduce «ora et labora»”; „A lui, la, în, cu, pe, prin, între, printre: este nevoie de o gramatică pentru libertate?”; „Timpul nu trece: vine în întâmpinare”; „Vocația este viața”; „În fața suferinței și înlăuntrul durerii”; „Realitatea nu este numai ceea ce se vede”; „Atâția dușmani; dar, deasupra tuturor, dușmanul este viața”; „A cădea doare; a rămâne jos este mai rău”; „Și când, în schimb, totul pare să meargă strâmb?”; „Două inimi, două inele și apoi o companie”; „Tu”. Vă oferim un interviu pe care tatăl l-a dat pentru Vatican Insider, apărut în traducere pe Ercis.ro.
– De ce această carte și de ce această tehnică narativă?
– Cartea pentru că părinții nu sunt veșnici; pentru că fiii cresc și încep să roiască din casă; pentru că astfel pot să aibă în mână și în fața ochilor ceea ce au deja în memorie și în inimă: descrierea unei vieți. Fără a adăuga că, de câtva timp, persoane pentru mine semnificative insistau să documentez o experiență. Așadar, este clar și pentru ce acest stil epistolar: nu este chestiune de tehnică narativă; voind să scriu despre educație unui fiu, unuia pentru toți cei nouă, nu puteam recurge la sms-uri sau cărți poștale: era nevoie de scrisori.
– Nouă copii: cum se gestionează? Care este adevăratul „secret”? Vreodată dumneavoastră și soției v-a fost frică să nu reușiți să vă descurcați?
– Frică să nu reușim să ne descurcăm, niciodată, prin harul primit; în pofida dificultăților. Griji și oboseli, fără îndoială! Preocupări uneori, dar numai pentru că suntem oameni cu puțină credință. Nouă copii? Vă asigur că, dintr-un anumit punct de vedere, se gestionează mai bine decât unul singur. Dacă nu altceva, educația devine mai simplă: un mod foarte bun pentru a învăța o materie oare nu este acela de a ajuta pe cineva să o studieze? A-i implica pe copii încă de mici în misiunea educativă unii față de alții facilitează educația lor personală. Niciun secret. Numai a sta în fața realității, mergând zi de zi, câte un pas, în compania lui Cristos și a Bisericii, așa cum a amintit bine Papa Francisc în ultimele sale cateheze de miercuri, dedicate tocmai familiei.
– Ce îi sfătuiți pe logodnicii care au locuri de muncă precare și/sau slab plătite și se tem că a întemeia o familie poate să fie o imprudență?
– Pentru un liber profesionist, conceptul de precaritate este destul de familiar; și când Carmina și eu ne-am căsătorit, retribuția abia că era suficientă. Aceasta nu ne-a reținut să ne căsătorim și apoi să aducem pe lume copii rând pe rând. În spate există acea convingere practică și foarte laică ce îi însuflețea pe bătrânii noștri, care au trăit timpuri mult mai dificile: fiecare copil vine cu pachetul său. Care este, în fond, încrederea la fel de practică și foarte catolică în Providență. Care nu încetează să mă uimească. Dar nu se poate discuta despre aceasta: trebuie încercat pentru a crede. Și apoi, de ce nu ar putea să fie imprudent, mai degrabă, a nu întemeia o familie? După părerea mea, încrederea în Dumnezeu este cel mai prudent lucru pe care îl poate face cineva.
– Ce anume sperați și ce așteptați că va reieși de la Sinod?
– Ce anume sper? Ca mai degrabă decât „despre familie”, să se vorbească „despre familii” și „familiilor”; ca să se afirme cu entuziasm frumusețea și bogăția vieții familiale; ca să se găsească strategii de sprijin pentru familiile aflate în dificultate, în orice parte a lumii; ca să se sublinieze, cu inteligență, indispensabilitatea familiei pentru construirea societății, în așa fel încât să se stimuleze propuneri și inițiative clarvăzătoare pentru cel care are responsabilitate de conducere. Ce anume aștept? Nimic: se va întâmpla ceea ce va voi Dumnezeu. Din fericire.
– În cartea dumneavoastră dați câteva indicații pentru a-i face pe copii „cu adevărat liberi”: cum trebuie să se comporte?
– Este greu de rezumat atâtea pagini în câteva rânduri! Preluând adverbul dumneavoastră, „cu adevărat”, în două cuvinte, pot spune: ca să încep, pentru a-i educa pe copii liberi, trebuie învățați să iubească adevărul mai mult decât pe ei înșiși. Una dintre cele optsprezece scrisori vorbește, întocmai, despre gramatica libertății. Iată: acolo este o bună parte a răspunsului meu.
– Cum trăiți pontificatul Papei Francisc? Ne indicați ceva ce împărtășiți în mod deosebit și ceva ce nu împărtășiți sau ceva ce vă preocupă?
– Cred că Papa Francisc, în locul meu, v-ar răspunde: cine sunt eu pentru a-l judeca pe Papa? Pe bună dreptate: Papa trebuie urmat; pentru a-l urma pe Cristos. Unul care, cu siguranță știe bine lucrurile. Dumneavoastră vă amintiți: Sfântul Ioan Paul al II-lea, la începutul pontificatului său, a exclamat: „Nu vă fie frică! Deschideți, ba chiar, deschideți larg porțile lui Cristos! Cristos știe ce este înlăuntrul omului. Numai El știe!”
Imagini
