Vizita Papei în Kenya, un dar al lui Dumnezeu
27.10.2015, Roma (Catholica) - Vizita Papei Francisc va ajuta la întărirea coeziunii naționale amenințată de atacuri teroristice, corupție și politici care duc la diviziune, accentuând diferențele etnice: aceasta este convingerea Episcopilor din Kenya, în pregătirea vizitei Papei Francisc în țară, între 25 și 27 noiembrie 2015, informează Radio Vatican. Mons. Philip Anyolo, președintele Conferinței Episcopale din Kenya, i-a invitat pe concetățeni să privească vizita Papei ca un dar al lui Dumnezeu, pentru a putea primi harul purtat de Succesorul lui Petru.
Coordonatorul comitetului responsabil de pregătirea vizitei apostolice, Stephen Okello, a anunțat că Papa Francisc va avea întâlniri inter-religioase cu musulmani, reprezentanți indu și aparținători ai altor confesiuni tradiționale locale. Acestea, pe lângă întâlnirile prevăzute cu liderii principalelor confesiuni creștine, vor avea loc din dorința de a dezrădăcina radicalizarea și de a crește spiritul toleranței și respectului reciproc. O întâlnire aparte, a subliniat același responsabil, este cea a Papei Francisc cu victimele recrutării forțate în grupuri armate, precum Shabaab, „încurajându-i să canalizeze energia și entuziasmul lor în direcția cea bună”.
Un alt punct important al vizitei Papei Francisc este întâlnirea cu locuitorii din cartierele sărace din Nairobi, unde va reînnoi apelul său în favoarea „persoanelor sărace, ca să nu fie abandonate sau ignorate” și să „nu se pună în practică politicile care sunt în detrimentul acestora”.
