Papa Francisc: Dumnezeu mai puternic decât orice altceva
29.11.2015, Bangui (Catholica) - Duminică, în Republica Centrafricană, Papa Francisc a susținut o predică în care a subliniat că iubirea puternică a lui Dumnezeu poate să învingă „devastarea fără precedent”. I-a invitat pe creștini să fie primii în a arăta milă, iertare și reconciliere. „Mântuirea de la Dumnezeu pe care o așteptăm este ‘condimentată’ și cu iubire”, a afirmat Pontiful. „În pregătirea pentru misterul Crăciunului, retrăim pelerinajul care a pregătit poporul lui Dumnezeu să îl primească pe Fiul, venit să reveleze că Dumnezeu nu este doar drept, ci de asemenea și mai presus de toate iubire”.
„În fiecare loc, și în special în locurile unde violența, ura, nedreptatea și persecuția dețin controlul, creștinii sunt chemați să dea mărturie despre acest Dumnezeu care este iubire”, a afirmat el la predica pentru prima duminică din Advent. Mântuirea lui Dumnezeu are „o putere invincibilă care în cele din urmă va învinge”. Liturghia a fost celebrată în Catedrala din Bangui, cu preoții, persoanele consacrate, cateheții și tinerii. Bangui este capitala Republicii Centrafricane. În contextul în care țara este considerată ca zonă activă de război, predica Pontifului a vorbit despre „teribilele semne” ale celei de-a doua veniri a lui Isus. „În mijlocul devastărilor fără precedent dorește Isus să arate puterea Sa mare, gloria Sa incomparabilă și puterea acelei iubiri care nu se oprește de la nimic, nici în fața căderii cerurilor, a conflagrației lumii sau a tumultului mărilor”, a spus Papa.
„Dumnezeu este mai puternic decât orice altceva. Această convingere dă credinciosului seninătate, curaj și tărie pentru a persevera în mijlocul celor mai mari dificultăți”, a continuat el. „Chiar și când se dezlănțuie puterile iadului, creștinii trebuie să se ridice la înălțimea chemării, să țină capul sus, să fie gata să se arunce cu curaj în această bătălie în care Dumnezeu va avea ultimul cuvânt. Și acel cuvânt va fi iubire!” Papa a avut cuvinte speciale și pentru cei implicați în conflict: „Către toți cei care se folosesc greșit de armele acestei lumi fac acest apel: lăsați jos aceste instrumente ale morții! Înarmați-vă în schimb cu dreptatea, cu iubirea și milostivirea, ca garanți autentici au păcii.”
Sfântul Părinte a subliniat nevoie de „comuniune spirituală”. „Experimentând noi înșine iertarea, trebuie să îi iertăm pe alții la rândul nostru”, a spus el. A reflectat asupra vocației la perfecțiunea creștină și la un element esențial al acesteia: „iubirea pentru dușmanii noștri, care ne apără de ispita să căutăm răzbunare și să cădem în spirala fără de sfârșit a represaliilor”. „Isus a pus un accent special pe acest aspect al mărturiei creștine. Cei care evanghelizează trebuie deci să fie primii practicanți ai iertării, specialiști în reconciliere, experți în milostivire.”
În lecturile duminicii, a continuat Papa Francisc, fericirea pe care o promite Dumnezeu este prezentată sub chipul dreptății. „Adventul este un timp în care încercăm să ne deschidem inimile pentru a-l primi pe Mântuitorul, singurul care este drept și singurul Judecător ce poate da fiecăruia după cum i se cuvine. […] Aici ca și în alte părți, nenumărați oameni sunt însetați după respect, după dreptate, după egalitate, dar nu văd totuși semne pozitive la orizont. Aceștia sunt cei cărora El vine să le aducă darul dreptății.” Cristos „vine să îmbogățească istoriile noastre personale și colective, speranțele și dorințele noastre. Și ne trimite să proclamăm, în special celor opresați de puternicii acestei lumi sau apăsați de povara păcatelor lor, că ‘Iuda va fi mântuit și Ierusalimul va locui în siguranță'”, a mai spus, citându-l pe profetul Ieremia.
Deoarece Dumnezeu este drept, „creștinii sunt chemați în lume să lucreze pentru pacea bazată pe dreptate”. I-a mai îndemnat pe cei prezenți în Catedrala din Bangui să își urmeze vocațiile, să facă prezentă „însăși inima lui Dumnezeu în mijlocul concetățenilor voștri” și s-a rugat ca Dumnezeu să îi întărească în sfințenie.
