Recapitulare: Mai 2007
23.01.2008, --- (Catholica) - În mod surprinzător, cea mai citită ştire din mai 2007 priveşte o persoană – înmormântarea ei mai exact – ce nu aparţinea, prin meseria sa, spaţiului eclezial: fostul preşedinte al CNA, Ralu Filip. Între cele două zeci de ştiri cele mai citite din mai anul trecut regăsim însă apoi diverse evenimente ecleziale: sesiunea Sinodului Bisericii Greco-Catolice, dar şi a Conferinţei Episcopilor Catolici din România; aniversarea românesc Colegiului Pio Romeno; Ziua Tineretului celebrată în Dieceza de Iaşi; tradiţionalul pelerinaj greco-catolic la Sighet; sfinţirea unei biserici la Roman…
Acum un an, în acea perioadă, noul preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene primea scrisori de ameninţare (inclusiv gloanţe în plic) pentru poziţia lui în apărarea familiei. În topul de mai jos se află şi o ştire în care Papa Benedict îşi manifestă solidaritatea cu Arhiepiscopul Bagnasco în acest context tensionat. Tot în acea lună a fost celebrată Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Să ne amintim cuvintele Papei: „Provocările educaţionale de astăzi sunt adesea legate de influenţa mass-media, care concurează cu şcoala, cu Biserica şi chiar cu familia. În acest context, o formare adecvată pentru folosirea corectă a mass-media este esenţială: părinţii, profesorii şi comunitatea eclezială sunt chemaţi să colaboreze la educarea copiilor şi tinerilor pentru a fi selectivi şi pentru a-şi dezvolta o atitudine critică, cultivând un gust pentru ceea ce este estetic şi valid din punct de vedere moral. Dar şi mass-media trebuie să îşi aducă propria contribuţie la această sarcină educaţională, promovând demnitatea persoanei umane, a căsătoriei şi familiei, a realizărilor şi ţelurilor civilizaţiei. Programele care cultivă violenţa şi comportamentele antisociale sau care vulgarizează sexualitatea umană sunt inacceptabile, cu atât mai mult când sunt îndreptate spre tineri. De aceea înnoiesc apelul meu către liderii din industria media şi lucrătorilor din comunicaţiile sociale ca să păzească binele comun, respectând adevărul şi apărând demnitatea persoanei umane şi a familiei.”
Iată lista celor mai citite ştiri în 2007 din mai 2007:
- Slujba de înmormântare a preşedintelui CNA, Ralu Filip
- Preşedintele polonez, vinovat de discriminarea homosexualilor
- Pelerinaj greco-catolic la Sanctuare mariane
- Donaţie record pentru Arhidieceza de New York
- Papa a salutat Colegiul Pio Romeno
- Patriarhul Teoctist despre Episcopul Duprey
- Ziua Tineretului la Iugani (comunicat)
- Simpozion aniversar la Colegiul Pio Romeno
- Sesiune ordinară a Sinodului BRU (comunicat)
- Studiu asupra relaţiilor sexuale de dinainte de căsătorie
- Papa îşi declară solidaritatea cu Arhiepiscopul Bagnasco
- „Realitatea” prezentată de televizor e manipulată de scopuri comerciale
- Defunctului Pontif îi plăcea să doarmă sub stele
- Pelerini la Sighet
- Prima Împărtăşanie la Şomcuta Mare şi Braşov
- Comemorarea Arhiereilor martiri (comunicat)
- Sesiunea de primăvară 2007 a CER (comunicat)
- Unirea Ortodoxiei ruse salutată de Vatican
- Sfinţirea bisericii „Isus, Bunul Păstor”
- Circulară despre media în BRU
