Deschiderea la Iași a Octavei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2016
18.01.2016, Iași (Catholica) - Celebrarea deschiderii Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Iași a avut loc în capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, luni, 18 ianuarie 2016, începând cu ora 17. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, alături fiindu-i părinți profesori din cadrul seminarului și din parohiile ieșene și reprezentantul IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, pr. profesor Ion Vicovan, aflăm din materialul de pe Ercis.ro. Tema din acest an este „Chemați să vestiți faptele minunate ale Domnului” (1Petru 2,9).
Fiind o seminție aleasă, Biserica are vocația să dea mărturie lumii despre gloria și faptele minunate ale lui Dumnezeu, o chemare care nu poate fi împlinită decât în virtutea adevărului și a iubirii. O comuniune autentică a credincioșilor este cea care transformă Biserica într-un sacrament al unității întregului neam omenesc, o adevărată lumină care să aducă liniște și pace în atâtea suflete rănite de dezbinare. Creștinilor le este încredințată o misiune nobilă, aceea de a demonstra faptul că reconcilierea este posibilă, în ciuda faptului că realitatea actuală ne prezintă un spectacol trist, dominat de suspiciuni și conflicte. Reconcilierea poate fi instaurată doar pe fundamentul iubirii fraterne, cea care poate să potolească setea de care suferă societatea noastră: sete de demnitate, de comuniune și de sfințenie.
În predică, Mons. Benone Farcaș a atras atenția asupra faptului că darul unității nu ne este garantat în mod gratuit, ci se împlinește prin sacrificiu și prin convertire. Cartea Faptele Apostolilor ne prezintă o Biserică primară care nu era imună față de dezbinări, mereu întâmpinând provocări care puneau în pericol comuniunea creștinilor. Pentru a apăra comuniunea, fundamentul vieții Bisericii, creștinii au fost chemați să lupte împotriva diviziunilor, pe care au reușit să le depășească având speranța în Domnul. Dacă astăzi experimentăm separarea, nu trebuie să cădem în disperare, căci unitatea este posibilă dacă ne lăsăm ghidați de harul lui Cristos, medicamentul veritabil al naturii noastre fragile, și pornim astfel în căutarea fratelui nostru.
