Primul volum din Summa theologica a Sfântului Toma din Aquino
25.05.2009, Bucureşti (Catholica) - Vineri, 22 mai 2009, începând cu ora 10, în sala de conferinţe a Colegiului Noua Europă din Bucureşti, a avut loc un colocviu de prezentare a primului volum al operei Summa theologica de Toma din Aquino. Volumul cuprinde prima parte a operei (119 quaestiones), problemele tratate fiind cele de teologie speculativă, angelologie, antropologie şi filosofie politică. Următoarele trei volume vor cuprinde chestiunile ce privesc teologia morală, filosofia dreptului şi teologia sacramentelor, aflăm de pe ARCB.ro.
Preocuparea Sfântului Toma din Aquino (1225-1274) a fost de natură „pedagogică”, ne spune pr. Adriano Oliva, călugăr dominican, în introducerea volumului. Toma a oferit „tinerilor care îşi începeau pregătirea o formare teologică armonioasă, care, pornind de la datele credinţei, să încerce să dezvolte o înţelegere a revelaţiei care îşi manifestă coerenţa şi inteligibilitatea internă. Cei formaţi pornind de la un asemenea studiu trebuiau să fie în măsură să explice învăţătura creştină şi să o apere împotriva erorilor, fără a recurge sistematic şi fără rost la principiul autorităţii”.
„Toma de Aquino a ilustrat în cea mai importantă operă a sa, Summa theologica, spectacolul unei vieţi intelectuale magnifice, care a reunit teologia şi filosofia într-un efort de înţelegere a Creatorului şi a ordinii creaţiei. Alăturând sursele greceşti şi arabe ale filosofiei celor iudaice şi patristice ale creştinismului, el a realizat o sinteză a carierei sale intelectuale. Expresie vie atât a soluţiilor pe care gândirea scolastică le-a dat problemelor ce izvorau din sursele menţionate, cât şi a tensiunilor în urma cărora s-a născut modernitatea europeană, Summa theologica poate fi înţeleasă doar prin prisma circumstanţelor în care a apărut, fiind un dialog al ideilor vehiculate de dominicani, franciscani şi seculari în mediul intelectual de la Universitatea din Paris a secolului al XIII-lea” – citim în caseta de prezentare, pe supracoperta volumului.
Această primă traducere integrală în limba română a monumentalei opere a „doctorului angelic” se datorează unui colectiv de tineri filosofi şi filologi coordonaţi de Alexander Baumgarten. La lucrările colocviului de la Noua Europă au participat cercetători în domeniul filosofiei medievale, al filologiei şi culturii de la Cluj, Iaşi şi Bucureşti, precum şi oaspeţi din străinătate. Manifestarea a debutat cu conferinţa „Reading the Summa today. Lessons in philosophical theology and history” a lui Gereby Gyorgy (de la Central European University, Budapesta). Au luat apoi cuvântul, printre alţii, Anton Adămuţ şi pr. Wilhelm Dancă de la Iaşi şi dominicanul Abelardo Lobati (Pontificia Universita „Angelicum”, Roma). Vorbitorii au subliniat importanţa acestei apariţii editoriale, sinteză a problemelor teologice, filosofice şi culturale care stau la baza modernităţii europene.



