PS Florentin Crihălmeanu: O îmbrățișare cu valoare eternă între frați
18.02.2016, Cluj (Catholica) - Întâlnirea dintre capul Bisericii Catolice, Sfântul Părinte Papa Francisc, și cel al Bisericii Ortodoxe Ruse, Preafericitul Părinte Patriarh Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii, reprezintă împlinirea unui vis de aproape o mie de ani. Doi frați care se regăsesc după multă vreme și se îmbrățișează cu bucurie, privind mai mult spre responsabilitatea lor de păstori care îi unește în fața problemelor unei societăți care se îndepărtează de credință și generează focare de război, decât spre o istorie trecută cu valențele ei pozitive și negative care dezbină. Nu putem zidi unitatea în prezent privind numai spre trecut. Avem datoria să păstrăm tradiția trecută actualizând-o momentului prezent și pregătind un viitor mai bun. Aceasta cere caritate, milostivire și iertare.
„Două ore în care am discutat ca frații”, spunea Sfântul Părinte Papa Francisc după această întâlnire istorică, cu o covârșitoare importanță ecumenică. Au apărut, însă, voci care, citind Declarația comună semnată la Havana, puneau întrebări de tipul: „Și cu ce ne-am ales?”, „Concret, ce vom primi?” sau „Acum, ce se va întâmpla?”. Asemenea întrebări sunt justificate pentru persoane care nu au încredere în păstorii lor sau nu trăiesc credința creștină cu spirit profetic-vizionar. Arhiepiscopul Claudio Gugerotti evalua momentul istoric de la Havana spunând: „Îmbrățișarea fraternă reprezintă mult mai mult la nivel spiritual decât o declarație comună pregătită cu câteva zile înainte”.
Referitor la Bisericile Greco-Catolice, la care se referă articolele 25, 26 și 27 din Declarația comună semnată la Havana, prima caracteristică importantă este afirmarea dorinței de reconciliere cu comunitățile ortodoxe corespunzătoare. Cât privește metoda „uniatismului”, se reia ad literam declarația finală a documentului de la Balamand din anul 1993. Prin urmare, nu este o noutate în cadrul relațiilor ecumenice. Dacă „uniatismul” astăzi nu mai reprezintă un mijloc de intrare în comuniune cu altă Biserică, trebuie găsită altă metodă. Dar, este clar afirmat, în continuare, dreptul comunităților bisericești greco-catolice „de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând, în același timp, să trăiască în pace cu vecinii lor”. Privitor la situația Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, Arhiepiscopul Major Sviatoslav Șevciuc și-a exprimat poziția oficială.
În rezumat, chiar dacă problemele nu se rezolvă printr-o îmbrățișare, faptul de a-l privi cu bunăvoință și cu un zâmbet pe fratele tău, cu care nu te-ai întâlnit de o mie de ani, reprezintă, pe plan spiritual, un mare pas pentru Biserica creștină, „pentru ca toți să fie una”, după cuvântul Domnului. (PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla)
