Papa Francisc l-a primit pe noul președinte al Argentinei
27.02.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc l-a primit sâmbătă dimineață în audiență pe președintele Argentinei, Mauricio Macri, care mai apoi s-a întâlnit cu Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, și cu Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru relațiile cu statele. Președintele Macri a preluat funcția în decembrie, înainte fiind șeful guvernului orașului Buenos Aires între 2007 și 2015, după ce între 2005 și 2007 a fost reprezentantul aceluiași oraș în camera inferioară a Congresului Argentinei. Papa Francisc a fost Arhiepiscop de Buenos Aires din 1998 până în 2013, când a fost ales pe scaunul lui Petru.
În declarația dată biroul de presă al Sfântului Scaun se spune că întâlnirea dintre cei doi lideri a fost cordială, „demonstrându-se relațiile bilaterale bune dintre Sfântul Scaun și Argentina”. Au fost abordate teme de interes comun, precum dezvoltarea integrală, respectarea drepturilor omului, lupta împotriva sărăciei și traficului de droguri, justiția, pacea și reconcilierea socială. În acest context, se spune în declarație, a fost evidențiată contribuția Episcopatului și a instituțiilor catolice la binele societății argentiniene, în special în sfera promovării omului și a formării noilor generații. De asemenea au fost atinse și teme de interes regional și global.
La finalul întâlnirii, președintele Macri i-a oferit Papei Francisc câteva daruri, printre care un poncho, un CD cu muzică tradițională argentiniană și o cruce de lemn „Matara”, simbol al evanghelizării în America Latină. La rândul său, Pontiful i-a oferit președintelui argentinian un medalion al păcii, având gravat un măslin.

