Detalii despre programul vizitei Papei în Lesbos
15.04.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc se va afla timp de șase ore sâmbătă, 16 aprilie, pe insula grecească Lesbos. Alături de Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei și întregii Grecii, Pontiful va petrece un timp alături de refugiați. „Lesbos este foarte aproape de coasta turcă, la doar câțiva kilometri”, a explicat pr. Federico Lombardi SJ, purtătorul de cuvânt al Sfântul Scaun, la conferința de presă de joi. „Acesta este motivul pentru care atât de mulți migranți merg pe insula Lesbos.”
Pr. Lombardi a spus că vizita va avea o dimensiune umanitară și ecumenică. „Nu va atinge direct probleme politice sau altele, atenția fiind orientată în special spre aspectul umanitar, experimentat într-o cheie ecumenică.” După sosirea cu avionul pe insulă, Papa Francisc se va întâlni pentru scurt timp cu premierul Greciei, iar apoi va merge la tabăra de refugiați Moria, unde sunt găzduite aproximativ 2.500 de persoane. Cei trei lideri religioși vor avea o întâlnire specială cu minorii din tabără, precum și cu 250 de persoane care solicită azil. „Prezența minorilor, copiilor, orfanilor este tipică pentru aceste situații”, a explicat pr. Federico Lombardi SJ. „De aceea se cuvine să li se acorde o atenție specială.”
Acolo, la tabăra de refugiați, va fi semnată o declarație comună, iar Papa Francisc și ceilalți lideri religioși vor lua masa cu unii dintre refugiați. În program este prevăzută și o întâlnire cu comunitatea catolică de pe insulă. Aproximativ 100 de catolici locuiesc pe insula Lesbos, alții urmând să vină din Grecia special pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif. „Să ținem cont că există o prezență a Bisericii Catolice în Grecia. Deși este foarte mică, în termeni cantitativi, ea este totuși prezentă”, a spus pr. Lombardi. La sfârșitul vizitei, cei trei lideri religioși vor participa la o celebrare în amintirea tuturor victimelor crizei migranților și vor ține un moment de tăcere pentru toți cei decedați. Întors la aeroport, Papa Francisc se va întâlni în privat cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu și cu Arhiepiscopul Ieronim, iar apoi va avea o a doua întâlnire cu premierul grec.
