Sărbătoarea Naşterii Domnului în Eparhia de Cluj-Gherla
31.12.2007, Cluj (Catholica) - În Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, sărbătoarea Naşterii Domnului din anul 2007 a fost sub semnul drumului păstorilor deveniţi vestitori ai speranţei, aceasta fiind tema Scrisorii Pastorale a Episcopului locului, Florentin Crihălmeanu, care a invitat toţi credincioşii în mod spiritual la ieslea din Betleem unde Pruncul Isus se află, în aşteptare, pentru fiecare. Celebrările principale ale sărbătorii s-au desfăşurat în incinta Catedralei Schimbarea la Faţă, aflăm dintr-o relatare apărută pe www.bru.ro.
Mai întâi a avut loc Sfânta Liturghie festivă din Noaptea de Crăciun. În cadrul celebrării, un grup de copii înveşmântaţi în îngeraşi au adus în procesiune o păpuşă simbolizând Pruncul Isus, l-au dat Episcopului care l-a depus într-o mică iesle amenajată în Catedrală, după obiceiul instituit de sfântul Francisc de Assisi. Ziua sărbătorii Naşterii Domnului a avut în centru Sfânta Liturghie arhierească celebrată în Catedrala Episcopală de PS Florentin Crihălmeanu, Mons. Mihai Todea, Protosincel, preoţi, studenţi teologi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date ce corul Surorilor Baziliene de la Mănăstirea Sfânta Macrina din cartierul Gheorgheni.
În a doua zi a sărbătorii, miercuri, 26 decembrie, Preasfinţia Sa a celebrat Sfânta Liturghie la Gherla, în capela devenită neîncăpătoare. Au concelebrat pr. protopop Ioan Monoşes, pr. Vicar foraneu Gheorghe Breharu, numit de PS Florentin „simbol al continuităţii Bisericii noastre pe aceste meleaguri”, pr. Vasile Berbecar şi pr. Marius Cerghizan, secretar episcopal. Corul dirijat de dl. Vasile Kiss a dat răspunsurile liturgice. La Sfânta Liturghie au participat şi Surorile Baziliene din comunitatea de la Gherla. Preasfinţia Sa şi-a început cuvântul adresat credincioşilor gherleni amintind grija părintească pe care predecesorul său pe scaunul episcopal, Cardinalul Iuliu Hossu, a arătat-o acestei parohii care, până în anul 1930, a fost şi întâiul sediu eparhial.
În continuare a arătat faptul că „Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos ne pune în faţă esenţa credinţei noastre, adică mântuirea sufletului. Dumnezeu este prezent în istoria poporului Său. Dumnezeu nu rămâne undeva departe faţă de aceia pe care i-a creat din iubire şi i-a chemat la fericire. Dumnezeu rămâne alături de om atât de mult, încât doreşte să îmbrace El însuşi haina umană, pentru ca pe noi, oamenii, să ne poată îmbrăca în haina divinităţii Sale. Dumnezeu ne cheamă să fim acum fii, prin credinţa în Fiul Său”. Pornind de la Evanghelia zilei, PS Florentin a dat două exemple de atitudine în credinţă: disponibilitatea şi supunerea faţă de voinţa divină, de care dau dovadă Preasfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif, şi în cealaltă extremă aroganţa lui Irod, care îşi are propriile planuri, lăsând la o parte pe Dumnezeu.
În a treia zi de Crăciun, joi, 27 decembrie 2007, Episcopul de Cluj-Gherla a vizitat parohia din cartierul Grigorescu, cea mai mare comunitate greco-catolică din municipiul Cluj-Napoca, unde a concelebrat Liturghia împreună cu păstorii acestei parohii, pr. Marius Popa şi pr. Iosif Popa. Biserica celebrând în această zi memoria primului martir, Sfântul Ştefan, tema centrală a predicii Preasfinţiei Sale a fost importanţa credinţei, credinţa fiind motivaţia pentru care întregul şir al martirilor nu a pregetat să meargă spre moarte cu seninătate, cu privirea îndreptată spre ceea ce se află dincolo de această viaţă: „Liturghia cerească, viziunea beatifică a gloriei cereşti, această viziune la care cu toţii suntem chemaţi”. „De aceea”, a adresat PS Florentin credincioşilor urarea, „să fie această zi, a treia de la Naşterea Domnului nostru Isus Cristos, o zi în care să ne întărim în credinţa noastră creştină, în mărturia noastră creştină în această viaţă”.
