Ex-premierul britanic Blair este acum catolic
24.12.2007, Londra (Catholica) - Fostul premier britanic Tony Blair a fost primit în Biserica Catolică la 21 decembrie, de către Arhiepiscopul de Westminster, Cardinalul Cormac Murphy-O`Connor. Blair participa în mod regulat la Liturghiile catolice alături de soţia sa Cherie şi de copii. Interesul său pentru catolicism a devenit evident de ani de zile, iar zvonuri despre convertirea sa oficială au apărut în iunie 2007, când s-a întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea înainte de a-şi părăsi funcţia de premier.
Arhiepiscopul anglican de Canterbury, dr. Rowan Williams, a dat o declaraţie în care spune că fostul prim ministru „are rugăciunile mele şi urările de bine acum, la acest nou pas în pelerinajul său creştinesc”. Pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, a declarat că Sfântul Scaun a privit convertirea ca pe o „veste bună pe care o primim cu bucurie şi respect”. Intrarea lui Blair în Biserica Catolică are loc în contextul în care cu chiar câteva zile înainte o publicaţie londoneză publica nişte cifre ce arătau că numărul catolicilor practicanţi îl depăşeşte pentru prima oară pe cel al anglicanilor. Sondajul citat arată că 861.000 de catolici merg regulat la Liturghie duminica, în timp ce doar 852.000 de persoane participă la serviciile duminicale anglicane.
Comparativ cu alţi ani însă, prezenţa la Liturghiile catolice este într-un serios declin. La începutul anilor 1960 participau de regulă cam 2 milioane de catolici englezi la fiecare Liturghie de duminică. Valul de imigranţi catolici a încetinit declinul din ultimii ani, arată acelaşi sondaj, în timp ce nivelul practicării credinţei între anglicani continuă să scadă tot mai mult.
