Pelerini la Nicula la icoana Maicii Sfinte în Anul Milostivirii
21.08.2016, Cluj (Catholica) - Duminică, 14 august 2016, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial de Cluj-Gherla, împreună cu zeci de preoți, persoane consacrate și sute de credincioși, au continuat Pelerinajul tradițional greco-catolic la Nicula, prin procesiunea pe jos, în rugăciune, de la Gherla – unde Episcopul eparhial a fost primit de pr. Alexandru Hruban, protopop de Gherla – și până la biserica parohială din Nicula, unde Ierarhul și pelerinii au fost întâmpinați de pr. paroh Patriciu Sălăjean. Participarea totală la pelerinaj a fost de 62 de preoți și peste 550 de credincioși și persoane consacrate – un record față de anii precedenți. PS Florentin a mulțumit în mod deosebit pelerinilor pentru sacrificiul de a fi prezenți „în locul nostru de pelerinaj, Nicula, unde rădăcinile Bisericii noastre sunt puternice!”, citim în materialul de pe EparhiaClujGherla.ro
În curtea bisericii parohiale din Nicula, a fost celebrată, de la ora 18, slujba Vecerniei, cu participarea studenților Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, și Paraclisul Maicii Domnului, cu surorile Congregației Maicii Domnului (CMD), pr. consilier Cristian David, capelan CMD, și pr. consilier Daniel Avram, vicar la biserica Ioan Bob din Cluj-Napoca. PS Florentin s-a adresat apoi pelerinilor, invitând la încredere: „Ați venit aici cu câte o intenție de rugăciune în suflet, cu dorința de a aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu pentru Măicuța Sfântă, aceea care este și Scara prin care Dumnezeu a coborât pe pământ, este și Poarta Cerului pentru cei care, de pe pământ, vor să ajungă la cer… Pentru că suntem în Anul Milostivirii, să privim acum cu încredere spre Icoana Preasfintei Fecioare Maria, aceea care ne mijlocește adâncul milostivirii, cea care l-a născut pe Cel milostiv, cea care este cu adevărat ‘Izvorul milei și lumii scăpare’; ‘mângâierea celor ce plâng, căutarea celor pierduți, puternică și neîncetată mijlocitoare către Dumnezeu’.”
Programul pelerinajului a continuat printr-o noapte de veghe: de la ora 21 au condus rugăciunea pr. Călin Sechelea împreună cu Echipele Maicii Sfinte; a urmat Calea Crucii cu tinerii din ASTRU și pr. Sebastian Peșteșan; de la ora 23, pr. Florin Pop cu Reuniunea Mariană s-au rugat Rozariul – misterele de lumină. La miezul nopții, Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Anton Crișan, cu răspunsurile date de Grupul de rugăciune Triumful Inimii Neprihănite, care au continuat cu Adorație Euharistică. A urmat, de la ora 3, rugăciunea Miezunopterului cu părinții și frații din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, iar de la ora 4.30, cântări și rugăciuni cu surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare. De la ora 6, pr. Oltean Claudiu din Feldru a invitat la Acatistul Maicii Domnului și de la ora 7 s-a făcut sfințirea cea mică a apei, continuată prin slujba Utreniei.
În sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, luni, 15 august 2016, în curtea bisericii parohiale din Nicula s-a celebrat, de la ora 9.30, Sfânta Liturghie arhierească, răspunsurile liturgice fiind date de corul greco-catolic din Gherla. În cuvântul de învățătură, PS Florentin a dorit să ofere răspunsul la trei întrebări pe care și le-ar putea pune pelerinii care aleg să facă pelerinajul la Nicula: 1. Ce sărbătorim venind aici? „Cea mai mare sărbătoare a Preasfintei Fecioare Maria din cadrul anului liturgic, numită în popor și Sfântă Maria Mare – Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și a cinstitei mutări la ceruri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Preasfinția Sa a explicat aspectele dogmatice ale sărbătorii.
A doua întrebare pe care un pelerin și-o poate pune este: „De ce venim la Nicula? Preasfânta Fecioară Maria este peste tot, icoane ale Preasfintei Fecioare Maria se află în toate bisericile noastre, de ce venim aici?” „Venim pentru că există o tradiție pelerinajelor aici, la Nicula”. A fost prezentat istoricul pelerinajelor la Nicula, pornind de la Icoana Maicii Domnului, cu mențiunea că „această icoană era destinată tuturor, nu doar greco-catolicilor, nu doar ortodocșilor, ci tuturor. De aceea, spiritul Episcopilor greco-catolici care au urmat la cârma acestor plaiuri a fost un spirit deschis. Niciodată această mănăstire nu a fost întăbulată ca mănăstire greco-catolică, pentru că nici Episcopul Ioan Alexi, primul care a renovat bisericuța de lemn, nici Episcopul Mihail Pavel, cel care a zidit biserica de zid – care încă mai este în picioare deși are nevoie de o renovare generală -, nici chiar Cardinalul de mai târziu, Iuliu Hossu, nu s-au gândit că cineva va pune vreodată în discuție apartenența acestui loc de pelerinaj.”
„A rămas cu un loc deschis pentru toți, până în anul 1948. Trebuie să știm că perioada anilor 1920-1948, Preasfințitul Iuliu Hossu a fost nelipsit aici, la Nicula, a săvârșit multe hirotoniri și depuneri de voturi. Prin hotărârea sa, în 1936, locul a intrat în administrația călugărilor bazilieni. A fost prima comunitate monastică ce a slujit în acest loc”. După perioada de ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice, în anii ’93, ’94 s-au reluat vizitele pastorale la Nicula. Primul păstor al parohiei Nicula a fost pr. Vasile Nistor; „în acea perioadă, celebrarea liturgică se desfășura în curtea unui credincios din apropiere, într-un fost grajd, pentru că nu aveam acces la locul tradițional de pelerinaj. Apoi, în anul 1995, a fost numit aici actualul păstor, pr. Patriciu Sălăjan, și din 1996, pr. Patriciu este cel care gestionează parohia, administrând-o, dar organizând și momentele de sărbătoare de la Adormirea Maicii Domnului.”
„Pelerinajele tradiționale de la Gherla la Nicula pe jos, cu dorința de a relua tradiția Bisericii noastre, au început în anul sfințirii acestui locaș de cult, 2002. Iată, sunt 14 ani de când, an de an, suntem aici, și facem acest pelerinaj pe jos de la Gherla la Nicula. Îl facem pe jos tocmai în memoria celor care săvârșeau aceste pelerinaje săptămâni de zile, venind pe jos peste dealuri, în post și rugăciune, doar cu mâncarea pe care și-o aduceau în desagă. Iubiți credincioși, în acest interval de timp, din 1994 și până în anul Domnului 2016, aici, la Nicula, au fost hirotoniți 8 preoți și 11 diaconi: primul, în 1994, a fost pr. Vasile Nistor, iar ultimul, în 2014, a fost pr. Nicolae Oltean din Florești”.
A treia întrebare pe care Episcopul a considerat că orice pelerin și-o pune este: „Ce rod spiritual dobândim aici? De ce mai mult aici și nu în alte părți?” „Iubiți credincioși, știm că acest loc de pelerinaj a fost binecuvântat cu indulgența plenară, adică iertarea pedepsei vremelnice pentru păcatele mărturisite”. În plus, „Nicula este loc de indulgență în mod particular în acest An al Jubileului Milostivirii. Intențiile cu care am venit aici, dorințele noastre, se reflectă în ceea ce vom primi.” După celebrarea liturgică, pentru că s-au împlinit 20 de ani de când pr. Patriciu Sălăjean primește pelerinii veniți la Nicula, PS Florentin i-a oferit un semn al recunoștinței, o icoană cu chipul lui Cristos, al milostivirii, „chipul pe care fiecare preot trebuie să-l reprezinte în lume”, și o medalie purtând chipul Suveranului Pontif, Papa Francisc.
După ce s-au făcut rugăciunile rânduite, PS Florentin a dat binecuvântarea pentru dobândirea indulgenței jubiliare, apoi toți pelerinii s-au închinat în fața icoanei Maicii Sfinte – icoana purtată și în pelerinajul pe jos de la Gherla -, depusă în fața altarului improvizat din curtea bisericii din Nicula, o icoană foarte veche, copie după Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstire, realizată probabil la scurt timp după momentul lăcrimării minunate. PS Florentin a oferit pelerinilor, ca amintire, câte o iconiță, reprezentare a Icoanei autentice a Maicii Sfinte de la Nicula, așa cum era înainte de restaurare. Pelerinii au primit, fiecare, și binecuvântarea Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla.



