Administrarea Mirului la Galbeni
31.08.2016, Iași (Catholica) - Sâmbăta, 27 august 2016, în parohia Sfântul Iosif Muncitorul, din Galbeni, a avut loc administrarea Sacramentului Sfântului Mir de către Preasfințitul Aurel Percă unui număr de 85 de adolescenți și tineri. Pregătirile pentru primirea Sfântului Mir au început de îndată ce pr. paroh Gabriel Farcaș a anunțat că în anul acesta va avea loc conferirea Mirului în această parohie, ele intensificându-se spre finalul pregătirilor. Alături de părintele, pentru o mai bună pregătire a învățăturii creștine cuprinsă în catehism, a fost și un grup inimos de cateheți. Pe lângă partea teoretică, candidații s-au preocupat într-un mod aparte și de Sfânta Liturghie, prin pregătirea cântecelor, citirea lecturilor și oferirea darurilor la altar, aflăm de pe Ercis.ro.
Sărbătoarea a fost așteptată atât de candidații la Sfântul Mir, cât și de întreaga comunitate, care s-a pregătit spiritual, dar și în ceea ce privește înfrumusețarea sărbătorii, îmbrăcând portul tradițional popular. Pe parcursul celebrării adolescenții au fost foarte activi, mai ales în timpul predicii, când au răspuns la întrebările puse de PS Aurel Percă, dovedind astfel că sunt pregătiți să îl primească pe Duhul Sfânt. Momentul cel mai așteptat de către candidați a fost ungerea cu Sfântul Mir, înainte de care au reînnoit făgăduințele de la Botez, cu lumânările în mâini. La finalul Sfintei Liturghii ei au adus mulțumiri tuturor celor care i-au susținut și îndrumat pentru a-l primi pe Duhul Sfânt cum se cuvine.

