Cardinalul Angelo Comastri despre Neprihănita Zămislire
07.12.2007, Roma (Catholica) - În prima parte a Adventului, perioada de pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului, Biserica propune atenţiei credincioşilor Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria: adevărul dogmatic despre Maria, zămislită fără păcatul strămoşesc. Radio Vatican propune un interviu cu Cardinalul Angelo Comastri, Vicar general al Papei pentru Cetatea Vaticanului.
– Ce spune astăzi Bisericii şi lumii solemnitatea Neprihănitei Zămisliri?
– Drumul care conduce la Betleem şi pe care noi îl parcurgem din nou în fiecare an în timpul Adventului este o cale luminată de Neprihănita. Ce înseamnă Neprihănita? Aş dori să ilustrez această dogmă prin opera lui Michelangelo, numită „la Pietà”. Intrând în Bazilica Vaticanului, ochiul cade – aş spune spontan – asupra acestui grup statuar de marmură albă, extraordinar şi foarte renumit. Se află la intrare, în partea stângă a Bazilicii. Când ochiul se opreşte asupra chipului Mariei, rămânem surprinşi: Maria este înfăţişată foarte tânără, aproape adolescentă. Şi totuşi, când Maria l-a luat în braţele sale, mai precis a primit în braţele ei trupul răstignit al Fiului, desigur nu mai era la vârsta tinereţii. Pentru ce atunci Michelangelo a reprezentat-o atât de tânără? Pentru a ne arăta că Maria era Neprihănită şi pentru a ne spune că bătrâneţea, declinul lumii este păcatul. Păcatul este boala omenirii; păcatul este infecţia care demolează bucuria umană. Maria este fără păcat, şi de aceea, Maria este tinereţea omenirii. În inima sa nu a intrat nici o umbră de păcat. De aceea Maria este visul lui Dumnezeu, şi într-un anume fel, este şi cel al nostru. Şi noi, printr-un drum de purificare, suntem chemaţi să ne apropiem de Maria şi să regăsim nevinovăţia care ne redă frumuseţea şi ne face fericiţi.
– Preasfânta Fecioară a fost ferită de păcat, dar astăzi simţul şi sensul păcatului se pierde treptat şi este înlocuit tot mai mult cu simţul vinovăţiei, ce poate fi chiar devastator şi duce la disperare…
– Este adevărat, se pierde simţul păcatului. Şi când se pierde simţul păcatului, înseamnă că s-a pierdut şi simţul lui Dumnezeu. Şi fără Dumnezeu ce este viaţa? Dumnezeu nu are nevoie niciodată să pedepsească. Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni, dar când cineva Îl refuză, pedeapsa este în însăşi respingerea lui Dumnezeu, deoarece se pierde sensul vieţii. Mă mărginesc doar la câteva citate. Francezul Jean Paul Sartre, ateu, ajunge la această concluzie: „Omul este o pasiune inutilă”; dar ne întrebăm, o pasiune inutilă mai merită să o trăieşti? Richard Hoggins, un om de ştiinţă ateu, ajunge să afirme: „Omul este un atom ridicol, fără semnificaţie şi fără sens”. Dar se poate trăi astfel viaţa? Aceasta este deja o pedeapsă. Păcatul, adică refuzarea lui Dumnezeu, se pedepseşte căzând în non sens, în absurd, şi, în consecinţă, în disperare. Epoca noastră este una disperată, tocmai pentru că l-a respins pe Dumnezeu care este axa fundamentală a vieţii. Dacă se înlătură axa de susţinere a vieţii, se prăbuşeşte însăşi viaţa, cade peste noi şi nu mai are sens. Tot dispreţul faţă de viaţă, care există astăzi, incapacitatea de a înfrunta orice dificultate, orice sacrificiu şi reacţia violentă: toate acestea nu sunt altceva decât consecinţa şi rodul refuzului lui Dumnezeu în viaţa proprie. Sunt rod al păcatului.
– Anul acesta, sărbătoarea Neprihănitei coincide cu începutul celebrărilor celor 150 de ani de la apariţiile Preasfintei Fecioare la Lourdes. Care este semnificaţia acestor apariţii, dar şi a oricărei alte apariţii a Preasfintei Fecioare?
– Preasfânta Fecioară este Mamă şi este Mamă a Bisericii şi a omenirii. A fost consacrată drept Mamă a omenirii sub Crucea Domnului, când Isus i-a spus Mariei, în timp ce avea mâinile pironite pe lemnul suferinţei: „Femeie, iată Fiul tău”, cu alte cuvinte: „Fii Mamă”. Maria, prin nevinovăţia şi umilinţa ei, a luat în serios cuvintele lui Isus – împlineşte rolul de Mamă. Apariţiile sunt maternitatea activă. Maria intervine şi intervine atunci când vede fiii în dificultate, când vede mai ales că fiii uită Evanghelia. Şi Maria o aminteşte, pentru că în apariţiile mariane, Ea nu spune nimic nou. Este ca o mamă atentă, grijulie, care ia fiul, îi pune în faţă Evanghelia şi îi subliniază ceva ce el uită. La Lourdes, Maria ne-a reamintit: „Este necesar să vă rugaţi, dacă vreţi să fiţi liberi. Aveţi nevoie de rugăciune şi de pocăinţă pentru a regăsi frumuseţea nevinovăţiei şi, prin aceasta, frumuseţea vieţii”.
– Papa, pentru această ocazie, a acordat indulgenţa plenară. Dar noi creştinii suntem conştienţi de aceste daruri atât de importante?
– În măsura în care suntem credincioşi, se înţelege, se percepe valoarea acestor daruri; în măsura în care inima noastră e curată, atunci şi privirea noastră vede frumuseţea acestor daruri. Indulgenţa reprezintă un mare dar: este mijlocirea întregii Biserici care e pusă la dispoziţia noastră. Când există o fărâmă de credinţă, nu se pierd aceste ocazii, aceste haruri. Trebuie să ne întoarcem la credinţă pentru a înţelege cât este de preţioasă indulgenţa.
