Întâlnire de dialog interreligios cu reprezentanți iranieni
26.11.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a întâlnit miercuri în Vatican cu participanții la un colocviu organizat de Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios și Organizația pentru Cultura și Relațiile Islamice din Teheran. În salutul adresat grupului, Pontiful a spus că apreciază prezența celor ce au venit din Iran pentru întâlnire. A amintit cu bucurie întâlnirea sa din ianuarie cu președintele iranian Hassan Rouhani, precum și întâlnirea avută cu vice-președintele pentru femei și familie, Shahindokht Mowlaverdi, care a venit în Vatican cu un grup de profesoare în februarie 2015. Acea vizită, a mărturisit el, i-a produs o impresie foarte bună despre cultura iraniană.
Sfântul Părinte a subliniat de asemenea importanța acestei a 10-a runde de dialog interreligios și de întâlnire fraternă. Le-a cerut oaspeților săi să își amintească să se roage pentru el și i-a cerut lui Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți. În cele două zile de întâlnire, delegații musulmani și creștini au împărtășit perspectivele lor pe următoarele teme: „Extremismul și violența în numele religiei: motivul suporterilor și al făptașilor”; „Abordarea rațională a religiei: semn de speranță pentru o umanitate rănită”; și „Umanitatea și casa comună – contribuția religiei la o lume mai bună”. Runda a 9-a de dialog între Consiliul Pontifical și Organizația Islamică a avut loc în decembrie 2014 la Teheran, pe tema „Dialogul constructiv dintre musulmani și creștini pentru binele societății”.
