Cum putem transforma în victorie exilul istoric și deșertul interior?
18.12.2016, București (Catholica) - „Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării” este titlul cărții lansate ieri, 17 decembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Pe lângă autor, au mai luat cuvântul Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, (ambele fiind profesoare la Facultatea de Limbi Străine a Universității București) și pr. Marius Taloș SJ, superiorul provinciei din România a ordinului iezuit.
Prima vorbitoare, Francisca Băltăceanu, a subliniat limbajul proaspăt, reflexiv, al acestei cărți, ce reușește să evite anumite clișee. Specifice Episcopului Mihai sunt folosirea paradoxurilor teologice și o luciditate fecundă, lipsită de accente sufocant-narcisice, permițând în schimb meditația relevantă la nivel existențial. A remarcat o viziune teologică în care mântuirea se joacă întotdeauna în capacitatea încredințării radicale în Providență, în darul și responsabilitatea unui prezent ce măsoară succesul asumării sănătoase a unui trecut glorios. Obsesia meritelor, suficiența, tentația judecăților aspre despre alții, frustrarea – iată câteva păcate care distrug țesutul social și eclezial, apărute atunci când se uită că harul se arată în neputință.
Monica Broșteanu a subliniat calitatea acestui text de a fi profund și esențializat, fără a fi simplist. E un fel de a răspunde declarației pauline: „Nu știu între voi altceva, decât pe Isus Cristos, și pe acesta răstignit”. „Riscul mântuirii” este pericolul de a pierde intrarea în Împărăție căutând în moduri și în locuri greșite. Fidelitatea în cele mici, primirea cu seninătate a disprețului lumii, capacitatea de a ne lăsa răniți de grija celuilalt, deschiderea față de experiența întâlnirii reprezintă câteva dintre punctele de bază ale unei moralități christice, a cărei normativitate este, în logica întoarsă a unei lumi căzute în relativism și idolatria rațiunii, „obrăznicie a credinței”, „nebunia” despre care vorbea Pavel.
Părintele Marius Taloș a spus că avem în față o carte circumstanțială: ea propune o sintaxă, o modalitate, o manieră de a primi, astăzi, Cuvântul întrupat. În adâncimile sufletești care au inspirat acest text s-ar afla o atitudinea Mariei, „Fie mie după Cuvântul tău”, ce vizează nimicirea a ceea ce este distorsionat, adică arogant în om, pentru a miza totul pe Împărăție. Preasfințitul Mihai, mulțumind tuturor celor care au sprijinit acest proiect, a subliniat că publicarea acestei cărți este un gest de curaj din partea editurii; dar acest eveniment nu poate fi transformată în prilej de mândrie pentru o presupusă poposire pe „Olimpul faimei” (Humanitas, Polirom…). Nu este o carte scrisă sub mottoul „artă pentru artă”, de dragul de a fi scrisă, ci un rod al unui dialog cu semenii, al unor frământări interioare și, mai presus de toate, al grijii pastorale pentru suflete.
„Ce se pierde atunci când ceva se câștigă?”, întreba Horia-Roman Patapievici într-o narațiune despre istoria Occidentului. Dar „câștigi doar atunci când știi să pierzi.”, a spus Episcopul Mihai la sfârșit. Prima întrebare se referă la trecut, la declinul creștinismului ca civilizație, a doua la prezent și viitor: „Cum putem transforma în victorie exilul istoric și deșertul interior?” Mărturia publică a Ierarhului se arată astfel a fi una în care exigența incomparabilă a creștinismului este asumată și transformată în misiune, în identitate personală: deloc străin de ceea ce a fost nobil în moștenirea culturală a vechii Europe creștine, filtrând „balastul” istoric și triumfalist, accentuând mereu naturalul, umanitatea, buna creștere, politețea ca premise indispensabile „elanurilor mistice”, PS Mihai rămâne însă un om ancorat în urgența unei Împărății în care vor fi încercate prin foc toate construcțiile noastre, începând cu cele sufletești. (Alin Vara pentru EpiscopiaBucuresti.ro)
Imagini
