Papa Francisc: Sperând împotriva oricărei speranțe
28.12.2016, Vatican (Catholica) - Speranța nu dezamăgește. De aceea să sperăm împotriva oricărei speranțe, asemenea lui Abraham, a îndemnat Papa Francisc astăzi, la audiența generală desfășurată în Aula Paul al VI-lea din Vatican, în cadrul catehezei din seria dedicată speranței creștine. Citând din scrisoarea Sf. Paul către Romani, Pontiful a amintit că figura lui Abraham ne arată calea credinței și speranței.
„Despre el apostolul scrie: ‘Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor popoare’ (Romani 4,18). […] Sfântul Paul se referă la credința cu care Abraham a crezut în cuvântul lui Dumnezeu, care îi promitea un fiu. Dar era cu adevărat o încredere sperând ‘împotriva oricărei speranțe’, atât era de neverosimil ceea ce Domnul îi vestea, pentru că el era bătrân – avea aproape o sută de ani – și soția sa era sterilă. Nu a reușit! Dar a spus-o Dumnezeu și el a crezut. Nu exista speranță umană pentru că el era bătrân și soția era sterilă: și el a crezut.”
A amintit apoi cum Abraham s-a pornit la un drum lung, părăsindu-și țara. „Abraham crede, credința sa se deschide la o speranță în aparență irațională; ea este capacitatea de a merge dincolo de raționamentele umane, de înțelepciunea și de prudența lumii, dincolo de ceea ce în mod normal este considerat bun simț, pentru a crede în imposibil. Speranța deschide noi orizonturi, face capabili să se viseze ceea ce nu este nici măcar imaginabil. Speranța introduce în întunericul unui viitor nesigur pentru a merge în lumină. Este frumoasă virtutea speranței; ne dă atâta forță pentru a merge în viață.”
A admis că a fost un moment când Abraham, în fața aparentei neîmpliniri a promisiunii, începe să se plângă Domnului. „Și iată ce învățăm de la părintele nostru Abraham: a ne plânge Domnului este un mod de a ne ruga. Uneori aud, când spovedesc: ‘M-am plâns Domnului…’, și [eu răspund]: ‘Dar nu! Plânge-te, El este tată!’ Și acesta este un mod de a te ruga: plânge-te Domnului, acest lucru este bun.” Și a repetat: „această plângere a sa este o formă de credință, este o rugăciune. Abraham continuă să creadă în Dumnezeu și să spere că ceva încă ar putea să se întâmple. Altminteri, de ce să îl interpeleze pe Domnul, să i se plângă, să îi amintească de promisiunile Sale?”
Pontiful a explicat că „credința nu este numai tăcere care acceptă totul fără a replica, speranța nu este certitudine care te pune în siguranță în fața îndoielii și a perplexității. […] Credința înseamnă și a lupta cu Dumnezeu, a-i arăta amărăciunea noastră, fără prefăcătorii ‘pioase’.” Revenind la Abraham, a subliniat că acesta în rugăciune nu cere un fiu. „A cerut: ‘Ajută-mă să continui să sper’, rugăciunea de a avea speranță. Și Domnul răspunde insistând cu promisiunea Sa neverosimilă: moștenitorul nu va fi un servitor, ci chiar un fiu, născut din Abraham, generat de el. Nimic nu s-a schimbat din partea lui Dumnezeu.”
Sfântul Părinte a încheiat spunând: „Pentru a crede, este necesar de a ști să se vadă cu ochii credinței; sunt numai stele, pe care toți pot să le vadă, dar pentru Abraham trebuie să devină semnul fidelității lui Dumnezeu. Aceasta este credința, acesta este drumul speranței pe care fiecare dintre noi trebuie să îl parcurgă. Dacă și nouă ne rămâne ca unică posibilitate aceea de a privi stelele, atunci este timpul să ne încredem în Dumnezeu. Nu există lucru mai frumos. Speranța nu dezamăgește. Mulțumesc.”
