La trecerea între ani Papa ne-a invitat să îi ajutăm pe tineri să își construiască un viitor
01.01.2017, Vatican (Catholica) - În cadrul celebrării pentru încheierea anului 2016, Papa Francisc a spus că sosirea unui nou an trebuie să fie o oportunitate pentru a renunța la atitudinile de egoism și excludere, concentrându-ne în schimb pe cum să imităm apropierea lui Dumnezeu de fiecare persoană prin întruparea Lui. „Nu putem să ne permitem să fim naivi. Știm că din diferite părți suntem ispitiți să trăim în această logică a privilegiului care ne desparte, care exclude, care ne închide despărțind, excluzând și închizând visele și viața atâtor frați ai noștri”, a spus Pontiful în ziua de 31 decembrie.
Privind la Pruncul născut în Betleem, trebuie „să admitem că avem nevoie ca Domnul să ne lumineze, pentru că nu sunt puține dățile în care părem miopi sau rămânem prizonieri ai unei atitudini în mod marcat integraționiste a celui care vrea forțat să îi introducă pe alții în propriile sale scheme. Avem nevoie de această lumină, care să ne facă să învățăm din înseși greșelile și tentativele noastre cu scopul de a deveni mai buni și de a ne depăși; de această lumină care se naște din conștiința umilă și curajoasă a celui care găsește forța, de fiecare dată, de a se ridica și de a începe din nou.”
Papa Francisc le-a vorbit participanților la anuala liturgie a Vesperelor din Ajunul Anului Nou, desfășurată în Bazilica San Pietro, în cadrul căreia a fost intonat străvechiul imn „Te Deum”, pentru a aduce mulțumire pentru anul care se încheie. De asemenea, la finalul rugăciunii, a fost expusă Euharistia pentru câteva minute de adorație în tăcere. În predica sa, Sfântul Părinte a arătat subliniat ceea ce este surprinzător în planul lui Dumnezeu de mântuire: „că a decis să facă aceasta în micimea și în fragilitatea unui nou-născut; a decis să se apropie personal și în trupul Său să îmbrățișeze trupul nostru, în slăbiciunea Sa să îmbrățișeze slăbiciunea noastră, în micimea Sa să o acopere pe a noastră”.
Departe de a fi o idee sau o esență abstractă, Dumnezeu a dorit să fie aproape, în trup, „de toți cei care se simt pierduți, răniți, descurajați, nemângâiați și intimidați. Aproape de toți cei care în trupul lor poartă povara depărtării și a singurătății, pentru ca păcatul, rușinea, rănile, descurajarea, excluderea să nu aibă ultimul cuvânt în viața fiilor Săi”. „Ieslea ne invită să ne însușim această logică divină. O logică necentrată pe privilegiu, pe concesii, pe favoritisme; este vorba despre logica întâlnirii, a apropierii și a proximității. Ieslea ne invită să abandonăm logica excepțiilor pentru unii și a excluderilor pentru alții. Dumnezeu vine El însuși să rupă lanțul privilegiului care generează mereu excludere, pentru a inaugura mângâierea compasiunii care generează includere”.
Papa Francisc i-a adus apoi mulțumire lui Dumnezeu pentru generozitatea Sa din anul care s-a scurs, „mulțumire care nu vrea a fi nostalgie sterilă sau amintire zadarnică a trecutului idealizat și irealist, ci amintire vie care să ajute la trezirea creativității personale și comunitare pentru că știm că Dumnezeu este cu noi”. „A privi ieslea înseamnă a găsi forța de a lua locul nostru în istorie fără a ne plânge și a ne amărî, fără a ne închide sau a evada, fără a căuta scurtături care să ne privilegieze. A privi ieslea implică a ști că timpul care ne așteaptă cere inițiative pline de curaj și de speranță, precum și de a renunța la protagonisme zadarnice sau la lupte interminabile pentru a apărea.”
„A privi ieslea înseamnă a descoperi cum Dumnezeu se implică implicându-ne, făcându-ne parte din lucrarea Sa, invitându-ne să primim cu curaj și hotărâre viitorul care se află în fața noastră. Și privind ieslea întâlnim fețele lui Iosif și a Mariei. Fețe tinere încărcate de speranțe și de aspirații, încărcate de întrebări. Fețe tinere care privesc înainte cu îndatorirea care nu este ușoară de a-l ajuta pe Dumnezeu-Prunc să crească. Nu se poate vorbi despre viitor fără a contempla aceste fețe tinere și a asuma responsabilitatea pe care o avem față de tinerii noștri; mai mult decât responsabilitate, cuvântul corect este datorie, da, datoria pe care o avem față de ei.”
„Am creat o cultură care, pe de o parte, idolatrizează tinerețea încercând s-o facă veșnică, dar, în mod paradoxal, i-am condamnat pe tinerii noștri să nu aibă un spațiu de inserare reală, pentru că lent i-am marginalizat din viața publică, obligându-i să emigreze sau să cerșească ocupații care nu există sau care nu le permit să se proiecteze într-o zi de mâine… Ne așteptăm de la ei și le cerem să fie ferment de viitor, dar îi discriminăm și îi ‘condamnăm’ să bată la porți care cel mai des rămân închise.” Fiecare dintre noi suntem chemați să ne angajăm în a-i ajuta pe tinerii noștri să regăsească „orizonturi concrete ale unui viitor de construit”.
„Să nu ne privăm de forța mâinilor lor, a minților lor, a capacităților lor… Dacă vrem să ne îndreptăm spre un viitor care să fie demn de ei, vom putea să ajungem la el numai bazându-ne pe o adevărată includere: aceea care dă loc de muncă demn, liber, creativ, participativ și solidar. A privi ieslea ne provoacă să-i ajutăm pe tinerii noștri pentru ca să nu se lase dezamăgiți în fața imaturității noastre și să îi stimulăm pentru ca să fie capabili să viseze și să lupte pentru visele lor. Capabili să crească și să devină tați și mame ai poporului nostru.”
Legături
Imagini
