Episcopii indieni vor să facă o prioritate din pastorația familiilor
12.02.2017, Bhopal (Catholica) - Episcopii catolici de rit latin din India s-au angajat să acorde o atenție specială pastorației celor îndepărtați de Biserică, precum și familiilor. La cea de-a 29-a adunare plenară a Conferinței Episcopilor Catolici din India (CCBI), din Bhopal, statul Madhya Pradesh, 137 de Episcopi din Diecezele latine au discutat despre modul în care pot ajuta la revitalizarea familiilor catolice care se îndepărtează de învățăturile catolice de bază. Tema întâlnirii a fost inspirată de exortația „Amoris Laetitia” a Papei Francisc, din 2016.
„Ne vom îndrepta atenția spre cei care din diverse motive se simt înstrăinați de Biserică, inclusiv spre cei divorțați și recăsătoriți civil sau care trăiesc în concubinaj”, spun Episcopii latini în declarația finală. Ei afirmă că vor ține prezente în minte cuvintele Papei Francisc că „astăzi este urgentă nevoie de slujirea celor ale căror relații maritale sunt distruse”. De asemenea promit „sprijin și însoțire” familiilor care au nevoie de o asistență specială, precum cele aflate în sărăcie, cu soți de religii diferite, mono-parentale, cu copiii cu handicap, îndoliate, cu migranți, respectiv cu bătrâni.
Pentru a întări viața de familie, Episcopii anunță intensificarea întâlnirilor de pregătire pentru cupluri, înainte de căsătorie, și încurajează preoții și persoanele consacrate să „însoțească familiile” prin vizite și contacte regulate. „Ne vom asigura că preoții noștri, cateheții și lucrătorii pastorali primesc o mai bună pregătire în ceea ce privește pastorația familiilor”, spun Episcopii. Episcopul Paul Alois Lakra de Gumla a declarat pentru UCANews că Episcopii admit că formarea actuală a preoților și persoanelor consacrate nu este potrivită pentru abordarea problemelor complexe ale familiilor, dar vor ca situația să se schimbe. S-a cerut biroului pentru familii al CCBI „să lucreze la o programă uniformă care să îi ajute pe băieți și fete să se pregătească pentru viața de familie în spiritul învățăturilor Bisericii”.
În India Biserica Catolică include, pe lângă cele 132 de Dieceze romano-catolice, alte 40 de Eparhii ale Bisericii Siro-Malabareze, respectiv Siro-Malankareze.
