Sportul este un mijloc pentru a uni omenirea
05.11.2007, New York (Catholica) - Sportul este un mod de a aduce împreună popoare de diferite culturi şi naţionalităţi, pentru a depăşi conflictul şi a promova dezvoltarea personală, a spus Arhiepiscopul Celestino Migliore, observator permanent al Sfântului Scaun la Naţiunile Unite, în ziua de miercuri, 31 octombrie 2007, în cadrul celei de-a 62-a sesiuni a Adunării Generale a ONU pe tema sportului pentru pace şi dezvoltare.
Deşi istoria sportului merge înapoi în timp la primele civilizaţii, a explicat Arhiepiscopul, astăzi „a devenit un fenomen în masă capabil de a implica mulţimi imense la scară largă, rupând bariere geografice, rasiale, sociale, economice, politice şi culturale”. „Sportul practicat într-un mod sănătos şi armonios este un mijloc de a aduce împreună popoare de diferite culturi şi tradiţii într-un mod plin de respect şi paşnic”, a spus el. „Printr-o mai mare folosire a sportului ca dialog şi întâlnire, tradiţia grecească a armistiţiului olimpic poate duce la pacea autentică şi de durată”.
Reprezentantul Vaticanului a reamintit că sportul poate aduce împreună membrii din fracţiuni aflate în război, şi deşi „momentele de unitate pot fi scurte şi uneori trecătoare, ele sunt o importantă aducere aminte a faptului că în experienţa umană sunt mult mai multe lucruri care ne leagă decât acelea care ne despart”. Arhiepiscopul Migliore a comentat şi rolul sportului într-o „mai mare dezvoltare personală şi socială”. „Prin sport”, a spus el, „persoana îşi dezvoltă creativitatea şi talentul, depăşeşte provocările personale, dobândeşte un sentiment de apartenenţă şi solidaritate, învaţă disciplina şi simţul sacrificiului. Aceste valori sunt în beneficiul comunităţii mai mari şi ne ajută să înţelegem valoarea binelui comun în faţa gloriei personale”.
Arhiepiscopul a recunoscut problema „abuzului şi a abaterilor în practicarea sportului, care conduce la o cultură a sportului lipsită de valorile umane”, dar a insistat că „lumea sportului continuă să aibă modele autentice şi protagonişti generoşi care se străduiesc să prezinte idealul sportului ca o şcoală reală de umanitate, camaraderie, solidaritate şi excelenţă”. Arhiepiscopul Migliore a continuat: „O reînnoită şi larg răspândită accentuare a unei abordări centrate pe om a sportului va asigura ca virtuţile importante învăţate prin sport să devină unul dintre mijloacele pentru dezvoltarea şi promovarea interacţiunilor umane sănătoase şi responsabile”.
Reprezentantul Vaticanului a vorbit despre Jocurile Olimpice, care se vor desfăşura în 2008 în Beijing, şi a reamintit: „Crezul olimpic ne aminteşte că cel mai important lucru în viaţă nu este triumful, ci lupta”. „Fie ca Jocurile Olimpice din 2008”, a spus el, „să contribuie la efortul comun de a face lumea un loc mai bun pentru toţi, prin promovarea valorilor inseparabile şi care se susţin reciproc ale păcii, dezvoltării şi respectului deplin pentru drepturile umane fundamentale”.
