Prima întâlnire dintre Papa Francis și Trump
24.05.2017, Vatican (Catholica) - După luni de așteptare, Papa Francisc și președintele american Donald Trump s-au întâlnit în sfârșit în Vatican, miercuri, într-o întâlnire amicală ce a pus printre altele accentul pe protejarea vieții și pe libertatea conștiinței. Potrivit unui comunicat al Vaticanului din 24 mai, Papa Francisc și Trump și-au exprimat satisfacția „pentru bunele relații bilaterale existente între Sfântul Scaun și Statele Unite ale Americii, precum și pentru angajamentul comun în favoarea vieții și a libertății de cult și de conștiință”. Papa și Trump s-au întâlnit astăzi, de la ora 8:30, chiar înaintea audienței generale săptămânale din Piața San Pietro.
Trump a sosit în Italia pe 23 mai, după ce s-a oprit atât în Arabia Saudită, cât și în Israel, în cadrul primei sale călătorii internaționale. Urmează să mai participe la o reuniune a NATO la Bruxelles, în 25 mai, și la summitul G7 de la Sicilia, din 26 mai, înainte de întoarcerea în SUA. Președintele Trump a sosit la Vatican pe intrarea laterală dinspre Casa Santa Marta, în jurul orei 8:15, și a fost întâmpinat de un grup de gărzi elvețiene în curtea San Damaso. După ce a ieșit din mașină, Trump și prima doamnă Melania au fost salutați de Arhiepiscopul Georg Ganswein și de alți demnitari ai Vaticanului, după care au intrat în Palatul Apostolic.
Papa Francisc și Trump au zâmbit în timp ce s-au așezat la biroul din biblioteca papală. Pontiful a spus: „Bun venit!” Și Trump a răspuns: „Vă mulțumesc foarte mult; este o mare onoare”. Zâmbind, Papa Francisc a explicat că nu vorbește bine limba engleză și are nevoie de un traducător, dar a adăugat că este „foarte fericit să se întâlnească” cu Trump. După ce oamenii de presă au plecat, cei doi au început partea privată a conversației lor, care a durat aproximativ 30 de minute. Pe lângă Papa Francisc și Trump, numai traducătorul englez al Papei, Mons. Mark Miles, a fost prezent. În timpul „discuțiilor cordiale”, cei doi și-au exprimat speranța pentru o colaborare pașnică între guvern și Biserica Catolică din Statele Unite, ca aceasta să se poată „angaja în slujba oamenilor în domeniul asistenței medicale, al educației și asistenței imigranților”, se spune în comunicatul Vaticanului.
Sfântul Părinte și președintele Trump au făcut schimb de opinii „cu privire la diferite teme legate de afacerile internaționale, de promovarea păcii în lume prin negocieri politice și dialog interreligios, cu referire în special la situația din Orientul Mijlociu și la protejarea comunităților creștine”. După conversația oficială a urmat schimbul de daruri între Pontif și oaspete. În anturajul președintelui au fost 12 persoane, inclusiv soția lui, Melania, fiica și ginerele lui, Ivanka Trump și Jared Kushner, ambii fiind consilieri în administrația sa. De asemenea, prezenți la întâlnirea au fost secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, asistent al președintelui pentru probleme de securitate națională, HR McMaster, și Louis Bono, interimar al Sfântului Scaun american, până când Calista Gingrich este aprobată oficial ca ambasador.
Papa Francis i-a dat lui Trump o copie a enciclicei sale despre mediu, „Laudato Si”, precum și copii ale exortației apostolice din 2015 despre familie, „Amoris Laetitia”, și exhortația „Evangelii Gaudium” din 2013. În plus față de darul obișnuit al acestor trei documente, Papa Francis i-a înmânat președintelui Trump și o copie a mesajului său pentru Ziua Mondială a Păcii din 2017, spunând: „Am semnat-o personal pentru Dvs”. Trump a răspuns că le va citi. Papa i-a mai oferit președintelui SUA un medalion despre care a spus că simbolizează pacea și unitatea, adăugând: „Țineți-l ca să deveniți un instrument al păcii”. În răspuns, Trump a spus: „ne este de folos pacea”.
