Cardinalul Ravasi: Corpus Domini – o împletire de liturgie, artă și teologie
18.06.2017, Vatican (Catholica) - În acest an, celebrarea în Roma a Solemnității Corpus Domini a avut loc duminică, 18 iunie, și nu joi, 15 iunie, cum este trecută în calendarul liturgic. Acest lucru l-a decis Papa Francisc, care s-a oprit indirect asupra centralității solemnității liturgice și în primul mesaj pentru Ziua Mondială a Săracilor: „Trupul lui Cristos, frânt în liturgia sacră, se lasă găsit de caritatea împărtășită, în fețele și în persoanelor fraților mai slabi”. A vorbit despre aceasta Cardinalul Gianfranco Ravasi, președinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, într-un interviu publicat, în traducerea pr. Mihai Pătrașcu, pe Ercis.ro.
– Care sunt rădăcinile sărbătorii Corpus Domini?
– Sărbătoarea Corpus Domini, una dintre celebrările de acum seculare în cadrul istoriei Bisericii, este o împletire de liturgie, cu sărbătoarea și procesiunea; de artă, pentru că a început ridicarea Domului din Orvieto, una dintre capodoperele absolute ale goticului italian; și de teologie. Toți avem în față, în Camerele lui Raffaello, fresca Liturghiei sau Miracolul din Bolsena: reprezentarea preotului boem care, în pelerinaj de la Praga la Roma, se oprește la Bolsena și celebrează Euharistia pe mormântul martirei Cristina. Îndoiala, criza de credință în timpul consacrării și ostia care sângerează și pătează corporalul. Așadar, mai întâi este aspectul miraculos, care este însă transformat imediat în liturgie și în reflecție teologică.
Papa Urban al IV-lea, la un an după miracolul euharistic, în 1264, a instituit Solemnitatea Corpus Domini, cu vestita bulă „Transiturus de hoc mundo”, și între altele o copie foarte veche, probabil chiar mai veche decât cea păstrată de Arhiva Vaticană, se păstrează în Arhiva diecezană din Novara. În afară de aceasta, din acel moment se repropune filonul lung al reflecției teologice începute deja în Evul Mediu și care a avut una dintre cele mai mari cotituri cu Reforma lui Luther, sub acest aspect catolic încă, adică ferm cu privire la prezența reală a lui Cristos în Euharistie.
Întorcându-ne la Camerele lui Raffaello, în Camera Signaturii este Disputa despre Sacrament: în centru ostensoriul care conține Euharistia, pentru a simboliza prezența lui Cristos în istorie; sus, toată Treimea convocată, cu adorația și cetele de îngeri; jos, teologii și învățătorii Bisericii, între care Raffaello îi inserează pe Dante și Savonarola: viața Bisericii și cultura, ambele îndreptate spre Euharistie. Trebuie regăsite aceste rădăcini, pentru a evita ca să devină celebrările numai ceva folcloric. Corpus Domini este deja în fiecare duminică, și în mod deosebit în Joia Sfântă. A aminti cele trei componente – liturgie, artă și teologie – ne permite să celebrăm mai bine sărbătoarea Corpus Domini.
– Așadar arta este o „punte” între liturgie și teologie?
– Arta în Biserică este prima formă de cateheză. Este suficient să ne gândim la pictorii din Siena din secolul al XIV-lea: în articolul 1 din statutul lor se defineau manifestatorii adevărurilor credinței în fața oamenilor care „nu știu literele”. Miracolul din Bolsena în Camera lui Eliodor, Disputa despre Sacrament în Camera Signaturii sunt forme de teologie în jurul Euharistiei, care aparțin inimii rădăcinilor creștine.
– Procesiunea de Corpus Domini este una dintre cele mai simțite, la nivel de religiozitate populară, nu numai în Italia. Ce însemnătate asumă?
– Procesiunea este unul dintre marile simboluri care caracterizează celebrările de Corpus Domini: Biserica peregrină în cadrul istoriei și pe străzile orașului. Rădăcinile istorice derivă din faptul că în 1264, corporalul cu sângele curs din ostia consacrată a fost purtat în procesiune de la Bolsena la Orvieto. După aceea, procesiunea de Corpus Domini a devenit procesiunea principală, în toate satele, în afară de cea de Adormirea Maicii Domnului și de sfântul patron al fiecărui oraș. Procesiunea are o dublă semnificație: de sfințire a cotidianului, care constă în a aduce în viața de toate zilele prezența divină, și de mărturie a credinței într-o lume secularizată.
Astăzi secularizarea este de așa natură încât acest aspect tinde să se diminueze tot mai mult. Un exemplu: procesiunile care se făceau odinioară de la casă la biserică și de la biserică la cimitir. Astăzi nu se mai fac, nici în centrele mici, maxim se merge la cimitir dacă este aproape, altminteri se preferă transportul în mașină. Într-o societate secularizată, care nu mai recunoaște semnele divinului, acest tip de mărturie dispare. De aici, în mod paradoxal, importanța crescândă a procesiunilor, și pentru a aminti unei lumi distrase – fie este o lume care crede sau care nu crede – marile semne religioase.
– În predica de la prima sa Liturghie de Corpus Domini ca Episcop de Roma, Papa Francisc a folosit termenul „împărtășire”, mai apoi verbul „a frânge”, pe care, în primul său mesaj pentru Ziua Mondială a Săracilor, citând tocmai Trupul lui Cristos, l-a conjugat asociindu-l la chipul celor mai săraci. Ce mesaj, pentru Biserica „în ieșire”?
– Dimensiunea împărtășirii este înrădăcinată în Sărbătoarea Corpus Domini. Dacă există diviziuni, dezechilibre, dacă este divizată comunitatea între săraci și bogați, atunci Euharistia nu se poate celebra, avertizează Sfântul Paul în prima Scrisoare către Corinteni. Papa Francisc confirmă această radicalitate, se pune în linia tradiției pe care însăși liturgia o exaltă. Corpus Domini este la început legat de masă: ospățul ideal este în pâine, nu numai în pâinea frântă care îi unește pe frați între ei, ci în caritatea unei pâini frânte pentru lume.
