Papa Francisc: Să nu ne temem de crucea lui Cristos, iubire și jertfă adevărată
03.09.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc ne-a invitat „să nu ne fie frică de cruce, ci să fim pironiți cu Isus”; să nu dorim „o cruce fără Isus, ci crucea cu Isus, adică crucea de a suferi din iubire față de Dumnezeu și față de frați”. La rugăciunea Angelus de duminică, 3 septembrie 2017, din Piața San Pietro, Sfântul Părinte a subliniat că „această suferință, prin harul lui Cristos, este rodnică de înviere”. „A dedica propriile talente, propriile energii și propriul timp numai pentru a ne salva, a ne păzi și a ne realiza pe noi înșine conduce în realitate la pierdere, adică la o existență tristă și sterilă. În schimb trăind pentru Domnul și bazându-ne viața pe iubire, așa cum a făcut Isus, vom putea gusta bucuria autentică și viața noastră nu va fi sterilă, va fi rodnică”, pentru că „numai iubirea dă sens și fericire vieții”. Vă oferim discursul Papei după traducerea pr. Mihai Pătrașcu, publicată pe Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Textul evanghelic de astăzi (cf. Matei 16,21-27) este continuarea celui de duminica trecută, în care se evidenția mărturisirea de credință a lui Petru, „stâncă” pe care Isus dorește să construiască Biserica Sa. Astăzi, în contrast strident, Matei ne arată reacția aceluiași Petru când Isus le revelează discipolilor că la Ierusalim va trebui să pătimească, să fie ucis, să învie (cf. v. 21). Petru îl ia deoparte pe Învățătorul și-l ceartă pentru că aceasta – spune el – nu i se poate întâmpla Lui, lui Cristos. Însă Isus, la rândul Său, îl ceartă pe Petru cu cuvinte dure: „Mergi în urma Mea, Satană! Tu ești o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (v. 23).
Cu un moment înainte, apostolul era binecuvântat de Tatăl pentru că a primit de la El acea revelație, era o „piatră” solidă pentru ca Isus să poată construi pe ea comunitatea Sa; și imediat după aceea devine o piedică, o piatră dar nu pentru a construi, o piatră de poticnire pe drumul lui Mesia. Isus știe bine că Petru și ceilalți mai au de parcurs mult drum pentru a deveni apostolii Săi!
În acel moment, Învățătorul se adresează tuturor celor care îl urmau, prezentându-le cu claritate calea de parcurs: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze!” (v. 24). Mereu, și astăzi, ispita este aceea de a voi să urmăm un Cristos fără cruce, ba chiar de a-l învăța pe Dumnezeu drumul corect, ca Petru: „Nu, nu, Doamne, aceasta nu, nu se va întâmpla niciodată”. Însă Isus ne amintește că drumul Său este drumul iubirii, și nu există adevărată iubire fără jertfire de sine. Suntem chemați să nu ne lăsăm absorbiți de viziunea acestei lumi, ci să fim tot mai conștienți de necesitatea și de truda pentru noi creștinii de a merge împotriva curentului și în urcuș.
Isus completează propunerea Sa cu cuvinte care exprimă o mare înțelepciune mereu valabilă, pentru că provoacă mentalitatea și comportamentele egocentrice. El îndeamnă: „Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine însă își pierde viața pentru Mine, acela o va afla” (v. 25). În acest paradox este conținută regula de aur pe care Dumnezeu a înscris-o în natura umană creată în Cristos: regula că numai iubirea dă sens și fericire vieții. A dedica propriile talente, propriile energii și propriul timp numai pentru a ne salva, a ne păzi și a ne realiza pe noi înșine conduce în realitate la pierdere, adică la o existență tristă și sterilă. În schimb trăind pentru Domnul și bazându-ne viața pe iubire, așa cum a făcut Isus, vom putea gusta bucuria autentică și viața noastră nu va fi sterilă, va fi rodnică.
În celebrarea Euharistiei retrăim misterul crucii; nu numai îl amintim, ci săvârșim memorialul Jertfei răscumpărătoare, în care Fiul lui Dumnezeu se pierde complet pe Sine însuși pentru a se primi din nou de la Tatăl și astfel a ne regăsi pe noi, care eram pierduți, împreună cu toate creaturile. De fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie, iubirea lui Cristos răstignit și înviat ni se comunică nouă ca hrană și băutură, pentru ca să îl putem urma pe El pe drumul de fiecare zi, în slujirea concretă a fraților.
Maria Preasfântă, care l-a urmat pe Isus până la Calvar, să ne însoțească și pe noi și să ne ajute să nu ne fie frică de cruce, ci să fim pironiți cu Isus; nu o cruce fără Isus, ci crucea cu Isus, adică crucea de a suferi din iubire față de Dumnezeu și față de frați, pentru că această suferință, prin harul lui Cristos, este rodnică de înviere.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
În timp ce reînnoiesc apropierea mea spirituală de populațiile din Asia Meridională, care încă îndură consecințele inundațiilor, doresc să exprim participarea mea vie și la suferințele locuitorilor din Texas și din Louisiana loviți de un uragan și de ploi neobișnuite, care au provocat victime, mii de evacuați și daune materiale uriașe. Cer Mariei Preasfinte, mângâietoarea mâhniților, să dobândească de la Domnul harul întăririi pentru acești frați ai noștri atât de dur încercați.
Vă salut pe voi toți, dragi pelerini care proveniți din Italia și din diferite țări. Îndeosebi pelerinii din parohiile Sarmede, Anzano și Cappella Maggiore din Dieceza de Vittorio Veneto, credincioșii din Insulele Canare, fanfara din Pontevico, cei miruiți din Mariano al Brembo, din Padria și din Prevalle, tinerii din Chizzola, din Cagliari și din Bellagio. Și doresc să vă mulțumesc vouă, care îmi urați călătorie bună. Mulțumesc, mulțumesc! Urez tuturor o duminică frumoasă. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
