A lumina întunericul războiului
17.10.2007, Roma (Catholica) - Apărarea demnităţii umane este singura rază de lumină în întunericul războiului, a declarat Cardinalul Renato Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, referindu-se la a doua Conferinţă Internaţională pentru formarea capelanilor militari catolici. Evenimentul a avut loc în zilele de 12 şi 13 octombrie 2007, cu titlul „Demnitatea umană şi drepturile omului: rolul religiilor”. A fost organizat în comun de Consiliile Pontificale pentru Justiţie şi Pace, pentru Dialogul Interreligios şi pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, împreună cu Congregaţia pentru Cler.
Conferinţa s-a concentrat asupra drepturilor omului şi a iniţiativelor interreligioase. A reunit capelani militari, alţi membri ai forţelor armate, persoane din lumea universitară şi reprezentanţi ai societăţii civile din peste 30 de ţări. Această rază de lumină adusă prin apărarea demnităţii umane, a explicat Cardinalul, „poate ilumina mintea, [şi este] o mică flacără care poate risipi ura şi resentimentul, un fir roşu mulţumită căruia omul nu cade, ci continuă să meargă pe drumul iubirii care duce la Dumnezeu”. „Războiul nu este niciodată un drept”, a spus Cardinalul Martino, „şi chiar şi atunci când este dictat de necesitatea de a-i apăra pe cei nevinovaţi trebuie să urmeze reguli exacte compatibile cu demnitatea umană”.
„În această perspectivă”, a arătat preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, „nu doar pentru calcule politice sau strategice, legea umanitară internaţională trebuie să se numere între cele mai eficiente expresii care emană din adevărul păcii”. Capelanii şi ceilalţi oaspeţi au acordat o atenţie specială problemelor actuale din domeniul drepturilor umane, cum ar fi lupta împotriva terorismului, statutul armelor nucleare, şi noi căi de a purta războaie, inclusiv utilizarea militară a biotehnologiei. Prima Conferinţă pentru capelanii militari catolici a avut loc în 2003.
