Iubirea Mariei a cucerit inimile popoarelor
16.10.2007, Fatima (Catholica) - „Iubirea Inimii Preacuratei Fecioare Maria a cucerit un loc în inima popoarelor, dându-le speranţă şi mângâiere”, a afirmat Cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, în predica sa rostită în cadrul Liturghiei solemne de sâmbătă, 13 octombrie 2007, de la Fatima. Celebrarea a avut loc cu ocazia aniversării a 90 de ani de la apariţia Maicii Domnului la Fatima, în Portugalia. Vineri, 12 octombrie, Cardinalul Bertone, prezent la Fatima în calitate de legat pontifical, a prezidat Liturghia de sfinţire a noii biserici „Preasfânta Treime”, ce dispune de 8.800 de locuri în bănci, informează Radio Vatican. Alături de membrii episcopatului portughez, la celebrare au participat mii de pelerini.
La Sfânta Liturghie de sâmbătă, Cardinalul Tarcisio Bertone le-a transmis credincioşilor salutul călduros al Papei, punând accentul pe iubirea din Inima Maicii Domnului. Credincioşii au fost încurajaţi să urmeze exemplul celor trei copii de la Fatima, încredinţându-se Inimii Neprihănite a Mariei, „cale ce duce la Dumnezeu”. Partea finală a predicii Cardinalului a fost dedicată provocărilor la care sunt supuse valorile creştine în societatea zilelor noastre. „Pentru binele umanităţii, Dumnezeu cere efort chiar şi din partea slujitorilor celor mai umili, a celor ce deţin un singur talant”, precizând că trăim într-o perioadă în care unii ar dori ca vocea creştinilor să nu se facă auzită, invocând regulile unei societăţi deschise. În faţa acestei pretenţii, „minimum pe care-l putem face este să reacţionăm cu aceeaşi cutezanţă pe care au avut-o Apostolii, răspunzând, ca şi ei: `Noi nu putem trece sub tăcere ceea ce am văzut şi auzit`.”
