Papa a numit noi Arhiepiscopi pentru Paris și Ciudad de Mexico
08.12.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a numit joi, 7 decembrie 2017, noi Arhiepiscopi pentru două importante sedii mitropolitane – Arhiepiscopul Michel Aupetit la Paris și Cardinalul Carlos Aguiar Retes în Ciudad de Mexico, cea mai mare Dieceză din lume. Ambii înlocuiesc Episcopi care s-au retras la atingerea vârstei de 75 de ani, vârsta normală de retragere pentru clerici.
Cardinalul Aguiar, în vârstă de 67 de ani, a deținut funcții importante atât în Conferința Episcopală Mexicană cât și în Conferința Episcopilor din America Latină, și este membru al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios și al Comisiei Pontificale pentru America Latină. A fost Arhiepiscop de Tlalnepantla, Mexic, începând din 2009. Îl înlocuiește pe Cardinalul Norberto Rivera Carrera. Cardinalul Aguiar s-a născut în 9 ianuarie 1950, în Tepic, Mexic. A studiat la Seminarul din Tepic, apoi la Seminariile din Montezuma, Statele Unite, și din Tula. În 22 aprilie 1973 a fost hirotonit preot pentru Dieceza de Tepic.
A obținut licența în Scriptură la Institutul Pontifical din Roma, în 1977, și mai apoi, în 1997, a obținut doctoratul în teologie biblică la Universitatea Pontifical Gregoriana din Roma. În iunie 1997 a fost consacrat Episcop pentru Dieceza de Texcoco, și în februarie 2009 a fost făcut Arhiepiscop Mitropolitan al Arhidiocezei de Tlalnepantla. A fost creat Cardinal de Papa Francisc în Consistoriul din noiembrie 2016. Arhidieceza de Ciudad de Mexico are aproximativ 1.500 de km2 și are peste 7 milioane de catolici. Sunt aproape 600 de preoți diecezani și peste 1.000 de preoți călugări, peste 7.000 de persoane consacrate.
Arhiepiscopul Aupetit, în vârstă de 66 de ani, fost medic, este expert în bioetică. A fost Arhiepiscop de Nanterre, Franța, începând din mai 2014. Îl înlocuiește ca Arhiepiscop de Paris pe Cardinalul Andre Vingt-Trois. Arhiepiscopul Aupetit s-a născut la Versailles în 23 martie 1951. A absolvit studiile medicale în 1978, și a lucrat în domeniul medical în suburbiile nordice ale Parisului timp de 12 ani. Specialitatea sa a fost bioetica medicală. În 1990 a intrat în seminar și în iunie 1995 a fost hirotonit preot pentru Arhidieceza of Paris.
A fost timp de mai mulți ani preot paroh și capelan de liceu, precum și Vicar general al Arhidiecezei și membru în consiliul presbiteral între anii 2006 și 2013. În 2 februarie 2013 a fost numit Episcop auxiliar de Paris, iar în 4 aprilie 2014, Episcop de Nanterre. Este președinte al Consiliului Familie și Societate al Conferinței Episcopale Franceze și membru al grupului de lucru pe teme de bioetică al Conferinței. Arhidieceza de Paris are aproximativ 100 km2 și 1,3 milioane catolici, potrivit datelor din 2013. Sunt peste 800 de preoți diecezani și peste 500 de preoți călugări; aproximativ 2.700 de persoane consacrate.
