Căsătoria şi familia creştină, pe agenda reuniunii CCEE
04.10.2007, Roma (Catholica) - În perioada 3-7 octombrie 2007, Portugalia este gazda Adunării plenare a Consiliului celor 34 de Conferinţe Episcopale din Europa. Tema reuniunii va fi căsătoria, abordată din diferite perspective. Dintre acestea sunt enumerate în relatarea publicată pe situl Radio Vatican: situaţia pastorală şi juridică a instituţiei căsătoriei în diverse ţări europene; căsătoria şi familia în Uniunea Europeană şi căsătoriile mixte. Programul Adunării prevede întâlnirea, în data de 4 octombrie, a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale Europene cu patriarhul de Lisabona, Cardinalul José da Cruz Policarpo, precum şi cu primul ministru al Portugaliei.
Participanţii vor merge apoi la Fatima, unde vor aprofunda – în prima parte a lucrărilor – situaţia Bisericii din Portugalia, discutând şi despre rolul şi importanţa Sanctuarului de la Fatima. A doua parte a lucrărilor va fi orientată spre teme legate de slujirea – în Biserica din Europa – a Conferinţelor Episcopale. Vor fi prezentate, de asemenea, proiectele cincinale ale episcopilor responsabili în cadrul Comisiilor Conferinţelor Episcopale din Europa pentru domeniul mass-media, al pastoralei migranţilor, al vocaţiilor, al catehezei, al şcolilor şi universităţilor. Participanţii vor reflecta şi asupra mesajului final al celei de-a treia Adunări Ecumenice de la Sibiu, dar şi asupra noilor perspective ale ecumenismului în Europa.
