Simpozion despre Maria şi rolul ei în ecumenism
27.09.2007, Roma (Catholica) - Trebuie să studiem modurile de a vorbi despre Maria care favorizează dialogul între creştini, a afirmat pr. mariolog Silvano Maggiani, preşedintele Facultăţii Pontificale de Teologie Marianum într-un dialog cu agenţia Zenit despre cel de-al XVI-lea Simpozion Internaţional Mariologic, ce se va desfăşura între 2 şi 5 octombrie la Roma. Tema este: „Maria în dialogul ecumenic în Occident”.
Simpozionul va include sesiuni de studiu în lumina documentelor mariologice ale Grupului Dombes, o asociaţie de teologi catolici şi protestanţi angajaţi în ecumenismul spiritual. Pr. Maggiani a spus că simpozionul este organizat „cu intenţia de a se aborda problema acceptării cercetărilor actuale în cercurile catolice; drumurile de urmat de cercetarea mariană; ce orizonturi trebuie deschise”. Premiul „René Laurentin – Pro Ancilla Domini” va fi acordat pr. franciscan conventual Stanislaw Celestyn Napiórkowski, decan emerit al Universităţii din Lublin, binecunoscut ecumenist şi marianist. Sesiunile vor fi prezidate de Mons. Angelo Zani, subsecretar al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică.
