Cardinalul Coccopalmerio: Codul de Drept Canonic trebuie să conțină Evanghelia (I)
07.03.2018, Vatican (Catholica) - Cardinalul Francesco Coccopalmerio, președinte al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, vorbește despre modificările aduse la Codul de Drept Canonic, ca urmare a ultimelor intervenții făcute de Papa Francisc cu motu proprio „De concordia inter codices” și motu proprio „Imparare a congedarsi”. În plus ilustrează starea reformei cărții a VI-a a Codului, evidențiind punctele importante conținute în schema de lucru. Apoi sunt trecute în revistă câteva dintre activitățile semnificative pe care le desfășoară Consiliul Pontifical, într-o optică de deschidere și de slujire față de canoniștii prezenți în diferitele contexte teritoriale. Lărgind privirea, Cardinalul propune, la sfârșitul acestui interviu tradus de pe iuscanonicum.it pentru ITRC.ro de pr. Mihai Pătrașcu, câteva considerații mai generale cu privire la rolul actual al dreptului canonic în Biserică. Iată prima parte.
– Dreptul canonic evoluează. Motu proprio al Papei Francisc „De concordia inter codices” a dus la câteva modificări în Codul de Drept Canonic: puteți să ne spuneți pe scurt despre ce este vorba?
– Așa cum se știe, Biserica Catolică are două Coduri de Drept Canonic, unul pentru Biserica latină, promulgat în 1983, și unul pentru Bisericile răsăritene, promulgat în 1990: cele două Coduri au, pe de o parte, norme comune și, pe de altă parte, elemente proprii, care le fac autonome reciproc. Totuși ne-am dat seama că în Codul latin erau prezente unele norme care nu erau mereu congruente cu Codul pentru Bisericile răsăritene. Atunci s-a pus exigența unei concordanțe mai mari a respectivelor normative, în special în cazurile în care trebuie să fie reglementate raporturi între subiecți care aparțin Bisericii latine și unei Biserici răsăritene, cazuri de altfel tot mai frecvente, luând în considerare și creșterea mobilității populației care a determinat prezența unui însemnat număr de credincioși orientali în teritorii latine. De fapt, trebuie amintit că credincioșii răsăriteni au obligația de a respecta propriul rit oriunde s-ar afla ei, deci este responsabilitatea autorității ecleziastice competente aceea de a le oferi mijloacele adecvate pentru ca să își poată îndeplini această obligație.
Să dăm un exemplu. Pentru ritul latin este prevăzut că un diacon poată să prezideze în mod valid celebrarea căsătoriei, în timp ce pentru Bisericile răsăritene este cerută pentru Sacrament prezența preotului care îi consacră pe soți. S-a stabilit ca atunci când în Biserica latină se celebrează o căsătorie în care unul sau ambii miri sunt de rit de oriental să nu poată fi un diacon care să prezideze celebrarea. Alte norme se referă la posibilitatea de a trece de la o Biserică răsăriteană la o altă Biserică sau la Biserica latină, dar sunt aspecte mai tehnice. Putem spune că noua disciplină juridică furnizează un ajutor pentru a favoriza posibilitatea de a găsi un echilibru just între tutelarea dreptului propriu al credincioșilor răsăriteni, care în Occident sunt adesea o minoritate, și respectarea tradiției canonice latine: aceasta cu scopul de a promova colaborarea rodnică între toate comunitățile catolice prezente într-un anumit teritoriu.
La reformă s-a ajuns după ce la Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative a fost instituită o Comisie de experți în drept canonic oriental și latin care a studiat problema și a elaborat o schiță, care a fost trimisă după aceea la circa treizeci de consultanți și experți din toată lumea, precum și autorităților din Ordinariatele latine pentru răsăriteni. După analiza amănunțită a observațiilor care au venit, sesiunea plenară a Consiliului Pontifical a aprobat un nou text, pe care Papa a voit să îl recepteze cu motu proprio „De concordia inter Codices”.
– O altă recentă modificare la Cod a fost adusă de Papa Francisc cu motu proprio „Imparare a congedarsi”.
– Motu proprio reglementează renunțarea, din motive de vârstă, a responsabililor unor oficii din Curia Romană sau de numire pontificală, ca în cazul Episcopilor diecezani. La împlinirea vârstei de 75 de ani, Episcopii diecezani, și cei auxiliari, sunt invitați să prezinte Papei renunțarea la funcția lor pastorală. Și conducătorii dicasterelor din Curia Romană care nu sunt Cardinali și sunt prelați superiori, Episcopii care desfășoară alte funcții pe lângă Sfântul Scaun și reprezentanții pontificali trebuie să prezinte renunțarea. Noutatea se află în faptul că nu încetează „ipso facto” din funcția lor cu ajungerea la limita de vârstă, ci trebuie în schimb să prezinte renunțarea lor Papei și Papa va fi cel care, evaluând circumstanțele concrete, va decide dacă va accepta sau nu fără obligația celor trei luni prevăzute de can. 189 § 3.
De fapt, Papa subliniază cum adesea există situații deosebite, ca de exemplu importanța de a completa în mod adecvat un proiect determinat sau conveniența de a asigura continuitatea unor opere inițiate, precum și anumite dificultăți legate de compunerea unui Oficiu într-o perioadă de tranziție, în care poate să fie cerut să se continue slujirea pentru o perioadă mai lungă din motive mereu legate de binele comun eclezial.
– Cu privire la reforme în desfășurare, la Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative lucrează și o Comisie care se ocupă de dreptul penal canonic. Care sunt aspectele luate în considerare și la ce punct sunt aceste activități?
– Cartea a VI-a a Codului, în care este disciplinat dreptul penal canonic, este obiect al unei lucrări de reforme care durează de acum de câțiva ani: această lungă gestație se datorează îndeosebi complexității intervenției, studiului și consultării ample care a fost demarată cu privire la schema de revizuire. De fapt, într-un prim moment, Comisia a predispus o schiță de reformă, indicată ca „Schema I”, care a fost transmisă Conferințelor Episcopale din toată lumea, facultăților de drept canonic, dicasterelor din Curia Romană, consultanților din dicasterul nostru și organismelor centrale din Institutele de Viață Consacrată, demarând întocmai un amplu proces de consultare. Au venit foarte multe răspunsuri, de ordinul a mii de sugestii.
Într-un al doilea moment am supus revizuirii textul inițial conform indicațiilor consultării și am predispus o „Schema II”, care reprezintă deja un rezultat bun: au fost interesate de reformă diferite aspecte chiar importante, au fost prevăzute noi situații penale, au fost ordonate mai bine canoanele din punct de vedere sistematic. Însă ne-am oprit și am preferat să nu supunem imediat legislatorului această „Schema II”, considerând că s-ar putea ajunge la ceva mai mult, la o elaborare mai matură, cu câteva modificări destul de profunde și nu întotdeauna în linie cu tradiția precedentă. Pe baza unei ulterioare reflecții a fost elaborată deci ceea ce ar putea să fie de acum „Schema III”.
Dau câteva exemple de unele puncte relevante luate în considerare de proiectul de reformă. Posibilitatea de a aplica pedeapsa suspendării, prevăzută până acum numai pentru clerici, este extinsă și la laici, dat fiind faptul că de acum și ei pot ocupa funcții sau sarcini ecleziastice. Dispare diviziunea rigidă între pedepse medicinale și pedepse expiatoare și va fi prevăzut că fiecare pedeapsă va putea să comporte și unul și celălalt aspect, în funcție de ceea ce este stabilit în concret de decizia judecătorului: aceasta ca urmare a faptului că multe pedepse, considerate astăzi ca expiatoare în can. 1336, pot să fie aplicate concret ca medicinale, adică pedepse în vigoare până la convertirea vinovatului.
A fost menținută distincția dintre pedepsele latae sententiae și ferendae sententiae, de asemenea s-a ales să se mențină posibilitatea de a aplica o pedeapsă în caz de acțiuni care nu sunt contemplate strict de Cod, dar sunt în mod grav contrare vieții Bisericii, așa cum rezultă chiar din învățătura Bisericii, deci considerate ilegitime în mod grav în termeni mai ampli față de singura prevedere din Cod, refuzând astfel o logică rigidă de pozitivism juridic canonic (cf. can. 1399). Sper ca aceste conținuturi să poată deveni în scurt timp o propunere de supus legislatorului.
